Dictionar

restrângere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (restrânge)

1. acțiunea de a (se) restrânge și rezultatul ei; limitare, mărginire; îngrădire, restricție.
2. (loc. adj.) fără ~ = fără restricții; întreg, deplin.
 

boicot

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. boycott)

1. mijloc de constrângere constând în întreruperea organizată a relațiilor economice, politice etc. cu o țară, cu o întreprindere etc., în semn de protest.
 

carcafung

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după engl. cargue fond)

1. parâmă care se fixează pe marginea întinsă a unei vele, pentru strângerea acesteia.
 

cargabas

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cargue basse)

1. (mar.) manevră curentă de strângere a velelor.
 

coalescență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. coalescence)

1. (biol.) concreștere, sudare a două organe învecinate.
2. strângere împreună a picăturilor dintr-o emulsie a particulelor dintr-o suspensie.
3. contracție a două sau mai multe elemente fonice într-unul singur.
 

coercitiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. coercitif)

1. care are puterea sau dreptul de a constrânge.
2. care exercită o constrângere; constrângător.
3. câmp ~ = intensitatea câmpului magnetic la care se anulează magnetizația unui corp feromagnetic.
 

coerciție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. coercition, lat. coercitio)

1. constrângere (mai ales pentru a impune respectarea obligațiilor legale).