Rezultate secundare (Strădui,):
Parte de vorbire: adj.
Origine: (strădui + -tor)
1. care se străduiește, care își dă toată osteneala să realizeze ceva; sârguincios, silitor, harnic.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (engl., fr. basket-ball; din engl. basket „coș” + ball „minge”)
1. sport care opune două echipe de cinci jucători, care se străduiesc în timpul foarte scurt (30 de secunde) în care o echipă are dreptul de a păstra mingea, să marcheze puncte prin aruncarea mingii în coșul echipei adverse; baschet.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (după fr. consciencieux)
1. care este scrupulos; care este harnic, meticulos; care își face datoria; corect, cinstit.
2. care se străduiește să se conformeze cu scrupulozitate cerințelor conștiinței morale sau profesionale.
3. care este făcut cu conștiință, cu aplicare și minuțiozitate; făcut cu scrupulozitate.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. descriptif, lat. descriptivus)
1. care descrie; care conține o descriere; descriptic.
2. care acordă o mare importanță descrierii, care se străduiește să descrie pentru a produce un efect.
3. (literatură) reprezentând oamenii sau lucrurile prin trăsăturile lor exterioare.
4. (expr.) geometrie descriptivă = ramură a geometriei care folosește un mod de reprezentare plană a spațiului.
5. (lingvistică) care urmărește să descrie utilizarea efectivă, fără judecată normativă.
6. (substantivat) document care oferă o descriere detaliată a lucrărilor avute în vedere.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. effort)
1. încordare fizică sau intelectuală pentru atingerea unui scop; sforţare, străduinţă.
2. (fiz.) rezultantă a forţelor inferioare dintr-o secţiune a unui corp deformabil, cauzată de solicitări exterioare, de efecte termice etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. fructus)
1. organ vegetal care se dezvoltă din ovarul fecundat, conținând semințele plantei respective; poamă, rod.
2. produs, profit, rezultatul unei acțiuni etc.; beneficiu.
3. (fig.) rezultat al unor străduințe, al muncii etc.
4. înclinare față de verticală a feței văzute a unui element de construcție.
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. intégriste)
1. adj. care se referă la integrism; care este un susținător al integrismului.
2. s.m.f. adversar al modernismului care se străduiește să mențină și să apere integritatea credinței, doctrinei și tradiției.
3. (prin ext.) cel care se opune progresismului.