stricare
Parte de vorbire: s.f.
Etimologie: (strica)
Etimologie: (strica)
1. acțiunea de a (se) strica și rezultatul ei.
2. abatere (intenționată) de la forma, înțelesul, natura et cetera normală a limbii, a cuvintelor, a formelor lexicale.
3. anulare, nesocotire (a unei convenții, înțelegeri).
4. decădere morală.
5. degradare a culturii, a plantelor etc.
6. încărcare a aerului cu mirosuri grele, neplăcute.
7. pierdere a calității, a valorii; pierdere a moralității, a corectitudinii.
8. pierdere totală sau parțială a calităților, funcționalității et cetera unor obiecte, care devin necorespunzătoare sau neutilizabile, prin uzare sau prin acțiuni violente; întrerupere a funcționării normale a unor aparate, instalații tehnice etc.
9. spargere; (înv., pop.) dărâmare.
10. tulburare a sănătății.
11. (fig.) rupere a legăturilor de prietenie, a bunelor relații cu cineva.
12. (fig.) schimbare în rău a vremii.
13. (înv., pop.) devastare (a unor teritorii, țări, așezări etc.).
14. (prin ext.) încărcare a aerului cu substanțe nocive; poluare.