Dictionar

Rezultate principale (Stricare,):

Stricare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (strica)

1. acțiunea de a (se) strica și rezultatul ei.

2. abatere (intenționată) de la forma, înțelesul, natura et cetera normală a limbii, a cuvintelor, a formelor lexicale.

3. anulare, nesocotire (a unei convenții, înțelegeri).

4. decădere morală.

5. degradare a culturii, a plantelor etc.

6. încărcare a aerului cu mirosuri grele, neplăcute.

7. pierdere a calității, a valorii; pierdere a moralității, a corectitudinii.

8. pierdere totală sau parțială a calităților, funcționalității et cetera unor obiecte, care devin necorespunzătoare sau neutilizabile, prin uzare sau prin acțiuni violente; întrerupere a funcționării normale a unor aparate, instalații tehnice etc.

9. spargere; (înv., pop.) dărâmare.

10. tulburare a sănătății.

11. (fig.) rupere a legăturilor de prietenie, a bunelor relații cu cineva.

12. (fig.) schimbare în rău a vremii.

13. (înv., pop.) devastare (a unor teritorii, țări, așezări etc.).

14. (prin ext.) încărcare a aerului cu substanțe nocive; poluare.


Rezultate secundare (Stricare,):

Sabotaj

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. sabotage)

1. distrugere, stricare conştientă a unui lucru, a unei maşini etc., pentru a zădărnici o acţiune, un proces etc.; sabotare.

2. frânare intenționată a desfășurării normale a unui proces de producție; sabotare.

3. (var.) (înv.) sabotagiu.


Deteriorare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (v. deteriora)

1. acțiunea de a (se) deteriora și rezultatul ei; stricare, uzare.


Deteriorație

Parte de vorbire: s.f. (înv.)
Origine: (fr. détérioration, lat. deterioratio)

1. acțiunea de a (se) deteriora și rezultatul ei; stricare, uzare; deteriorare.

2. (var.) (înv.) deteriorațiune, (înv.) deteriorățiune.


Licăire

Parte de vorbire: s.f. (înv.)
Origine: (vb. licăi)

1. (Transilv.) hrănire a animalelor făcând un zgomot caracteristic; lipăire, (rar) licăit.

2. (prin ext.) hrănire a oamenilor cu poftă, cu lăcomie; (sorbire sau) lingere a ultimelor resturi ale unui aliment, făcând un zgomot caracteristic; (rar) licăit.

3. (reg.) stricare a poftei de mâncare prin consumarea unor dulciuri; (rar) licăit.

4. (reg.; despre frunze) fâșâire.


Posomorâre

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (posomorî)

1. faptul de a (se) posomorî; posomoreală.

2. modificare a dispoziției cuiva, devenind încruntat, întunecat, trist ca urmare a unei stări sufletești apăsătoare.

3. stare, aspect fizionomic al unui om încruntat, trist, întunecat.

4. stricare a vremii; înnorare.

5. (var.) (înv.) posomorire.


Hrentuitură

Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Origine: (hrentui + -[i]tură)

1. (tehn.) oboseală (stricare, uzare) a unui obiect sau a unei piese.