stricare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (strica)

1. acțiunea de a (se) strica și rezultatul ei.
2. abatere (intenționată) de la forma, înțelesul, natura et cetera normală a limbii, a cuvintelor, a formelor lexicale.
3. anulare, nesocotire (a unei convenții, înțelegeri).
4. decădere morală.
5. degradare a culturii, a plantelor etc.
6. încărcare a aerului cu mirosuri grele, neplăcute.
7. pierdere a calității, a valorii; pierdere a moralității, a corectitudinii.
8. pierdere totală sau parțială a calităților, funcționalității et cetera unor obiecte, care devin necorespunzătoare sau neutilizabile, prin uzare sau prin acțiuni violente; întrerupere a funcționării normale a unor aparate, instalații tehnice etc.
9. spargere; (înv., pop.) dărâmare.
10. tulburare a sănătății.
11. (fig.) rupere a legăturilor de prietenie, a bunelor relații cu cineva.
12. (fig.) schimbare în rău a vremii.
13. (înv., pop.) devastare (a unor teritorii, țări, așezări etc.).
14. (prin ext.) încărcare a aerului cu substanțe nocive; poluare.

sabotaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. sabotage)

1. distrugere, stricare conștientă a unui lucru, a unei mașini etc., pentru a zădărnici o acțiune, un proces etc.; sabotare.
2. frânare intenționată a desfășurării normale a unui proces de producție; sabotare.
3. (var.) (înv.) sabotagiu.

deteriorare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. deteriora)

1. acțiunea de a (se) deteriora și rezultatul ei; stricare, uzare.

deteriorație

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (fr. détérioration, lat. deterioratio)

1. acțiunea de a (se) deteriora și rezultatul ei; stricare, uzare; deteriorare.
2. (var.) (înv.) deteriorațiune, (înv.) deteriorățiune.

licăire

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (vb. licăi)

1. (Transilv.) hrănire a animalelor făcând un zgomot caracteristic; lipăire, (rar) licăit.
2. (prin ext.) hrănire a oamenilor cu poftă, cu lăcomie; (sorbire sau) lingere a ultimelor resturi ale unui aliment, făcând un zgomot caracteristic; (rar) licăit.
3. (reg.) stricare a poftei de mâncare prin consumarea unor dulciuri; (rar) licăit.
4. (reg.; despre frunze) fâșâire.

posomorâre

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (posomorî)

1. faptul de a (se) posomorî; posomoreală.
2. modificare a dispoziției cuiva, devenind încruntat, întunecat, trist ca urmare a unei stări sufletești apăsătoare.
3. stare, aspect fizionomic al unui om încruntat, trist, întunecat.
4. stricare a vremii; înnorare.
5. (var.) (înv.) posomorire.

hrentuitură

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (hrentui + -[i]tură)

1. (tehn.) oboseală (stricare, uzare) a unui obiect sau a unei piese.