Dictionar

stupid, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. stupide, lat. stupidus)

1. (și adv.) lipsit de sens, de rațiune; absurd.
2. (despre oameni) care denotă lipsă de inteligență; idiot, prost, mărginit, nătâng.
 

stupiditate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. stupidité, lat. stupiditas)

1. însușirea de a fi stupid; tâmpenie, prostie, imbecilitate.
2. faptă, vorbă de om stupid; exprimare lipsită de conținut.
 

cretin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. crétin)

1. (suferind) de cretinism.
2. stupid, imbecil, idiot.
 

inept, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. inepte, lat. ineptus)

1. (om) prost, tâmpit; stupid.
 

inepție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ineptie, lat. ineptia)

1. vorbă, faptă ineptă; prostie; stupiditate; absurditate.
 

ininteligență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. inintelligence)

1. lipsă de inteligență; stupiditate.
 

stupiditate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. stupidité, lat. stupiditas)

1. însușirea de a fi stupid; tâmpenie, prostie, imbecilitate.
2. faptă, vorbă de om stupid; exprimare lipsită de conținut.
 

vandalism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. vandalisme)

1. distrugere a bunurilor și a valorilor culturale și artistice ale unui popor, oraș etc.; (prin ext.) distrugere stupidă, fără rost.
2. comportare de vandal; barbarie.