Dictionar

Rezultate principale (Substantiva,):

Substantiva

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. substantiver)

1. a (se) transforma în substantiv, a (se) substantiviza.


Rezultate secundare (Substantiva,):

Substantival, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. substantival)

1. care ţine de substantiv.

2. cu valoare de substantiv.

3. (adv.) cu funcţie de substantiv.


Substantivat, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (v. substantiva)

1. (gramatică) care este întrebuințat cu valoare de substantiv, care a devenit substantiv; substantivizat.


Apoziţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apposition, lat. appositio)

1. atribut substantival, pronominal sau numeral, de obicei în cazul nominativ.

2. orice construcţie sintactică de tip apoziţional.

3. (biol.) creştere în grosime a membrelor celulare prin depunerea succesivă a straturilor noi.


Cifotic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. cyphotique)

1. (med.) referitor la cifoză; care este atins de cifoză.

2. (și substantivat) suferind de cifoză.


Descriptiv, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. descriptif, lat. descriptivus)

1. care descrie; care conține o descriere; descriptic.

2. care acordă o mare importanță descrierii, care se străduiește descrie pentru a produce un efect.

3. (literatură) reprezentând oamenii sau lucrurile prin trăsăturile lor exterioare.

4. (expr.) geometrie descriptivă = ramură a geometriei care folosește un mod de reprezentare plană a spațiului.

5. (lingvistică) care urmărește descrie utilizarea efectivă, fără judecată normativă.

6. (substantivat) document care oferă o descriere detaliată a lucrărilor avute în vedere.


Hendiadă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., lat., gr. hendiadys)

1. figură de stil constând în înlocuirea unui substantiv însoţit de un atribut prin două substantive; înlocuire a unui atribut adjectival cu unul substantival.


Locuţiune

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. locution, lat. locutio)

1. grup de cuvinte cu sens unitar, care se comportă din punct de vedere gramatical ca o singură parte de vorbire; grup de cuvinte care constituie o unitate gramaticală.

2. ~ adjectivală = care se comportă gramatical ca un adjectiv.

3. ~ adverbială = care se comportă gramatical ca un adverb de loc, de timp, de mod, de cauză, de scop sau de concesie.

4. ~ arhaică = specifică limbii române vechi.

5. ~ conjuncțională = care se comportă gramatical ca o conjuncție coordonatoare (copulativă, adversativă sau conclusivă) sau subordonatoare (necircumstanțială sau circumstanțială).

6. ~ dialectală = proprie unuia dintre dialectele sau subdialectele limbii române.

7. ~ interjecțională = care se comportă gramatical ca o interjecție.

8. ~ prepozițională = care se comportă gramatical ca o prepoziție cu genitivul sau cu acuzativul.

9. ~ pronominală = care se comportă gramatical ca un pronume nehotărât.

10. ~ substantivală = care se comportă gramatical ca un substantiv.

11. ~ verbală = care se comportă gramatical ca un verb personal sau impersonal.

12. (înv.) mod de a vorbi, de a se exprima.

13. (var.) (înv.) locuție.


Omniscient, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. omniscient, lat. omnisciens)

1. care știe tot, sau pare știe tot; atotştiutor.

2. (substantivat) Dumnezeu.