Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. subtilité, lat. subtilitas)
1. însuşirea a ceea ce este subtil.
2. (pl.) raţionament, judecată subtilă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. alchimie, lat. alchemia)
1. ştiinţă ocultă din evul mediu, care urmărea prefacerea metalelor în aur şi argint şi aflarea unui leac. („elixirul vieţii”)2. subtilitate, analiză subtilă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. alexandrin, lat. alexandrinus)
1. referitor la civilizaţia elenistică din Alexandria; din epoca elenistică.
2. şcoala ~ă = numele mai multor şcoli filozofice de orientare mistică şi eclectică din perioada elenismului târziu.
3. de o subtilitate excesivă.
4. artă ~ă = artă greacă din epoca elenistică în Egiptul ptolemeic; vers ~ (şi s. m.) = vers iambic de 12 silabe, cu cezură la mijloc, specific poeziei clasice franceze; poezie ~ă = poezie de tip rafinat, erudit, uneori ezoteric, proprie epocii alexandrine.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. argutie, lat. argutia)
1. argumentare sprijinită pe fapte neînsemnate, fără semnificație.
2. subtilitate exagerată în argumentare, folosită pentru a compensa slăbiciunea, golul sau falsitatea gândirii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. astuzia)
1. şiretenie, viclenie, perfidie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. finesse, it. finezza)
1. calitatea a ceea ce este fin; delicatețe.
2. (text.) raport care se stabilește între lungimea unui fir și greutatea lui; calitate superioară a unui fir, a unei țesături.
3. raportul dintre portanța și rezistența la înaintare a unei aripi sau a unui avion, a unui corp cu forme aerodinamice.
4. cantitatea de metal prețios dintr-un aliaj, exprimată sub formă de părți la mie.
5. (fig.) subtilitate, putere de pătrundere; ingeniozitate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. raffinement)
1. fineţe, delicateţe, subtilitate.