Rezultate secundare (Suflețele,):
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. émanatiste)
1. care se bazează pe emanatism (teorie metafizică conform căreia totul în lume, inclusiv sufletele umane, emană dintr-un principiu suprem transcendent).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. furie, lat. furia)
1. mânie violentă, nestăpânită; violenţă.
2. (pl.) cele trei divinităţi ale infernului, care, în credinţele anticilor, chinuiau sufletele păcătoşilor.
Parte de vorbire: s. propriu
Origine: (fr. hadés)
1. (mitologie) nume dat după moarte „împărăției sufletelor”; infern.
2. (ortodoxia răsăriteană) iadul ca loc de așteptare pentru sufletele blestemate înainte de judecata de apoi, după care pot fi aruncați în gheenă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. infernus, it. inferno)
1. (mit.) locaș subpământean unde se credea că rămân sufletele morților.
2. iad.
3. colecție de cărți licențioase, formând, în bibliotecile mari, o secție aparte unde accesul este limitat.
4. (fig.) atmosferă de dezordine și de confuzie; situație greu de suportat, viață chinuită.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. lemures, fr. lémures)
1. pl. (mit.) sufletele morţilor la romani; fantome ale morţilor, strigoi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. limbe, germ. Limbus)
1. partea lățită a unei frunze, petale sau sepale; lamină.
2. marginea gradată a scării unui instrument de măsură.
4. creastă marginală a unei formații anatomice circulare.
5. navă folosită în operații de limbare.
6. loc unde catolicismul presupune că ar sta sufletele drepților decedați înainte de venirea lui Cristos și ale copiilor nebotezați.