Parte de vorbire: adj.
Origine: (suplini + -tor)
1. (cel) care suplineşte în muncă, într-o funcţie; locţiitor, supleant.
2. (cadru didactic) care nu este titularizat.
Parte de vorbire: s.n. (învechit)
Origine: (din suplinitor)
1. statutul profesorului suplinitor.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. suplléant)
1. s. m. f., adj. suplinitor.
2. adj. membru ~ = membru al unui organ de partid sau de stat care exercită atribuțiile titularului în lipsa lui, având drept de vot consultativ (azi neuzitat).
3. s. m. (în trecut) judecător care deținea prima treaptă ierarhică în magistratură.
Parte de vorbire: s.
Origine: (suplini)
1. acţiunea de a suplini; catedră la care funcţionează un suplinitor.
Parte de vorbire: s.n. (învechit)
Origine: (din suplinitor)
1. statutul profesorului suplinitor.