Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. supposition)
1. presupunere, ipoteză; premisă.
2. capacitate a unui termen de a reprezenta ceva într-o propoziţie.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. présupposition)
1. supoziţie prealabilă, presupunere referitoare la o conduită, un act, un proces intelectual.
2. (var.) (înv.) presupozițiune.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. conjecture, lat. coniectura)
1. simplă supoziţie, care nu a primit încă nici o confirmare; ipoteză, presupunere.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. hypothèse)
1. presupunere, supoziție enunțate pe baza unor fapte cunoscute, cu privire la relația dintre anumite fenomene sau la legăturile dintre acestea și cauzele lăuntrice care le determină.
2. figură retorică constând în presupunerea unui lucru posibil sau nu, din care se trage o consecință.
3. (mat.) ansamblul elementelor date pe baza cărora se dezvoltă o demonstrație.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. présupposition)
1. supoziţie prealabilă, presupunere referitoare la o conduită, un act, un proces intelectual.
2. (var.) (înv.) presupozițiune.
Parte de vorbire: s.
Origine: (presupune)
1. faptul de a presupune; supoziţie, ipoteză.
2. lucru admis în prealabil ca adevărat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. présomption, lat. praesumptio)
1. părere întemeiată pe fapte aparente; presupunere; supoziţie.
2. (jur.) recunoaştere a unui fapt ca autentic până la proba contrară.
3. părere prea bună despre sine; înfumurare, aroganţă, infatuare.