Rezultate secundare (Supremă):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. suprématie)
1. superioritate absolută; poziţie dominantă; preponderenţă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (rus. suprematizm)
1. grupare abstracţionistă în pictura rusă a celui de-al doilea deceniu al sec. XX şi teorie estetică care susţine supremaţia sensibilităţii „pure”, exprimată prin acţiunea formelor geometrice şi a culorii asupra simţurilor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. antinomisme, germ. Antinomismus)
1. tendinţă de negare a legilor sau legalităţii.
2. (teol.) doctrină care propovăduieşte, în numele supremaţiei graţiei, indiferenţa faţă de legi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. brahmanisme)
1. complex de religii indice, cu caracter politeist, a căror divinitate supremă este Brahma.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. classicisme)
1. atitudine estetică fundamentală, ca-racterizată prin tendinţa de a observa fenomenele în lumina universalului şi de a închega într-un sistem stabil, armonios şi proporţional, elementele frumosului în conformitate cu anumite norme, tinzând spre un tip ideal, senin şi echilibrat al perfecţiunii formelor, care caracterizează cultura antichităţii greco-latine şi alte momente ale diverselor culturi dominate.
2. curent în arta şi literatura europeană din sec. XVII-XVIII caracterizat prin imitarea modelelor antichităţii greco-latine, prin supremaţia principiilor morale, prin triumful raţiunii asupra sentimentelor şi fanteziei, prin cultul pentru adevăr şi natural, prin respectarea strictă a anumitor reguli, prin ordine, echilibru şi claritate.
3. perioadă în istoria culturii universale şi naţionale ale cărei creaţii reprezintă maximum de realizare artistică şi modele demne de urmat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat., fr. consul)
1. (în Roma antică) fiecare dintre cei doi magistraţi care se alegeau anual pentru a exercita puterea supremă.
2. fiecare dintre cei trei magistraţi supremi care au guvernat Republica Franceză între 1799 şi 1804.
3. agent diplomatic însărcinat să reprezinte şi să apere interesele administrativ-juridice şi economice ale ţării sale şi ale compatrioţilor săi într-o ţară străină.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dictature, lat. dictatura)
1. (în Roma antică) demnitatea de dictator; timpul cât acesta exercita puterea.
2. formă de guvernare în care puterea supremă aparţine unui dictator.
3. conducere a socităţii exercitată de o clasă socială dominantă.
4. (fig.) putere absolută, fără control; purtare despotică, tiranică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. hégémonie, gr. hegemonia)
1. drept al unui oraş antic de a conduce treburile confederaţiei din care făcea parte.
2. supremaţie politică sau economică a unui oraş într-o ţară; supremaţie, dominaţie; rol conducător.