Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. suspicion, lat. suspicio)
1. nesiguranţă, îndoială privind corectitudinea, legalitatea faptelor sau onestitatea intenţiilor cuiva; bănuială, neîncredere.
Parte de vorbire: s.
Origine: (ambli- + -timie)
1. denumire generică pentru fenomenele de obsesie, de suspiciune şi anxietate.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (lat. diffidentia, cf. it. diffidenza)
1. suspiciune, lipsa de încredere în ceilalți; neîncredere.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. méfiance)
1. starea de spirit a unei persoane care nu are încredere, care este suspicioasă; neîncredere, bănuială.
2. suspiciune patologică; aşteptare anxioasă a răului.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. suspicieux, lat. suspiciosus)
1. care manifestă suspiciune, care este mefient; bănuitor, neîncrezător.
Parte de vorbire: adj. (învechit)
Origine: (presupune + -itor)
1. plin de suspiciune; suspicios.