Dictionar

bisturiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bistouri)

1. instrument tăios folosit la operații chirurgicale, disecții.
 

casant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. cassant)

1. care se sparge sau se sfărâmă ușor; casabil, fragil.
2. (fig.; despre modul de a vorbi al cuiva) tăios.
3. care posedă un caracter ferm, categoric; hotărât.
4. (anton.) incasant.
 

leguminiform, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. leguminiformis, fr. léguminiforme)

1. în formă de păstaie; păstăios.
 

secodont, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. sécodonte/s/)

1. adj. (despre molarii carnivorelor) cu tuberculi ascuțiți, tăioși, pe un singur plan longitudinal.
2. s. n. pl. mamifere cu asemenea dinți.
 

ascuțit

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (v. ascuți)

1. (despre obiecte) care este prevăzut cu tăiș sau cu vârf; înțepător, muchiat, tăios.
2. unghi ~ = unghi mai mic de 90 de grade.
3. fig. ager, pătrunzător, perspicace.
4. (despre senzații, sentimente etc.) intens, viu.
5. (despre conflicte, ciocniri etc.) violent, înverșunat.
6. (despre vorbe, privire) care străpunge; sfredelitor; aspru, tăios.
7. (despre sunete, glas, râs) strident.
8. s. n. faptul de a ascuți.
9. (înv.) ascuțiș.
 

scorbelitură

Parte de vorbire:  s.f. (înv., reg.)  
Etimologie: (scorbeli + -tură)

1. parte adâncită a unei suprafețe; adâncitură.
2. tăietură superficială făcută pe o suprafață (cu un obiect ascuțit sau tăios); scrijeleală.
3. (var.) (reg.) scobelitură.