tălmăcitură

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (tălmăci + -tură)

1. transpunere (în scris sau oral) a unei fraze, a unui text, a unei cărți dintr-o limbă în alta; traducere.
2. (pop.) interpretare a înțelesului unor vobe, scrieri, fapte et cetera; tâlcuire.
3. (var.) (înv.) tâlmăcitură.

traduce

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. traducere, după fr. traduire)

1. tr. a transpune dintr-o limbă în alta; a tălmăci.
2. (spec.) a restabili un text telegrafic pe baza semnalelor recepționate.
3. (fig.) a exprima, a reda (prin artă).
4. a ~ în viață = a înfăptui, a pune în aplicare.
5. (tehn.) a transforma o mărime de o anumită natură într-o mărime de o altă natură.
6. (jur.) a cita în fața justiției, a da în judecată.
7. (fam.) a înșela (în dragoste).
8. tr., refl. a (se) manifesta, a (se) exprima (prin).

tâlcui

Parte de vorbire:  vb. tr. (pop.)  
Etimologie: (slv. таъковати)

1. a explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci.
2. a traduce.

tâlcuitor, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f. (popular)  
Etimologie: (tâlcui + -tor)

1. persoană care interpretează, comentează sau explică tâlcul unor fapte, vorbe, scrieri etc.; interpret, (înv.) tălmaci.
2. (înv.) persoană care traduce un text dintr-o limbă în alta; traducător, (înv.) tălmaci.

tălmăcitură

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (tălmăci + -tură)

1. transpunere (în scris sau oral) a unei fraze, a unui text, a unei cărți dintr-o limbă în alta; traducere.
2. (pop.) interpretare a înțelesului unor vobe, scrieri, fapte et cetera; tâlcuire.
3. (var.) (înv.) tâlmăcitură.

răstălmăcire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (răstălmăci)

1. faptul de a răstălmăci, de a interpreta în mod diferit sau eronat (față de versiunea oficială sau cea unanimă) idei, cuvinte, texte etc.