Dictionar

agrafă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. agrafe, germ. Agraffe)

1. piesă mică de tablă, de sârmă pentru fixare; obiect cu care se prinde o haină, părul, o incizie etc.
2. piesă de solidarizare a armăturilor la betonul armat.
3. (arhit.) ornament în formă de consolă în capătul unui arc.
 

aneroid

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anéroïde)

1. (barometru) cu o capsulă de tablă subțire, ondulată, în interiorul căreia se află aer sub presiune.
 

arhitravă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. architrave)

1. parte inferioară a antablamentului, care se sprijină pe capitelul coloanei; epistil.
2. (constr.) piesă de susținere verticală, din lemn.
 

atic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. attique, lat. atticus, gr. attikos)

1. adj. propriu Aticii.
2. dialect ~ = dialect grec vorbit în Atica; frumusețe ~ă = frumusețe desăvârșită.
3. care se distinge prin bun-gust sau spirit.
4. sare ~ă = ironie subtilă, spirit fin.
5. s. n. parte a antablamentului, deasupra cornișei, menită să mascheze marginea acoperișului.
6. etaj scund, deasupra cornișei, la nivelul fațadei sau retras.
 

bavetă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bavette)

1. partea de sus a unui șorț.
2. șervețel la gâtul copiilor când mănâncă; bărbiță.
3. șorț de tablă deasupra coamei la acoperiș.
4. apărătoare de cauciuc la roțile (din spate) ale autovehiculelor.
 

bidon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bidon)

1. recipient portativ pentru lichide; vas de tablă în care se păstrează apa de băut în excursii, marșuri etc.