Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Takt, fr. tact)
2. măsură, cadenţă ritmică (în muzică, mişcare, dans etc.).
3. simţ al măsurii, manieră deosebit de grijulie şi de atentă în comportarea cuiva.
4. (p. ext.) pricepere, abilitate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. contact, lat. contactus)
1. atingere nemijlocită între două corpuri, piese, organe de maşini, forţe etc.
2. piesă la deschiderea şi închiderea unui circuit electric.
3. apropiere între oameni; legătură, relaţie.
4. a lua ~ (cu cineva) = a ajunge în imediata apropiere a cuiva.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după germ. taktieren)
1. (muz.) a indica diverşi timpi ai măsurii prin gesturi ale mâinii, conform unei scheme speciale.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. tactique)
1. adj. referitor la tactică; conform cu o anumită tactică.
2. s. f. arta organizării și conducerii acțiunilor de luptă ale trupelor.
3. mod de folosire a diferitelor forme și mijloace ale luptei revoluționare într-o perioadă relativ scurtă, pentru realizarea obiectivului fundamental strategic, în funcție de împrejurările social-politice concrete.
4. (fig.) mod de acțiune; totalitatea mijloacelor folosite de cineva pentru a izbuti într-o acțiune.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. tacticien)
1. specialist în probleme de tactică; (înv.) tactic.
2. cel care știe să manevreze cu finețe pentru a ajunge la rezultat.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. tactile, lat. tactilis)
1. referitor la pipăit; perceput prin pipăit.
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
1. LAT tactismus; taxis; taxismus
6. HU taktizmus, külső ingerek következtében bekövetkező szabad mozgások
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. ablativus, fr. ablatif)
1. caz al declinării, specific anumitor limbi, care exprimă punctul de plecare, instrumentul, asocierea, cauza etc.
2. ~ absolut = construcţie sintactică în latină sau greacă cu rol de propoziţie circumstanţială, dintr-un substantiv (sau pronume) şi un participiu în ablativ.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (ab- + ocluzie; cf. lat. ab „îndepărtat de...”, occlusio, -onis „închidere”)
1. (med.) dentiție în care dinții arcadei superioare (maxilarul superior) și ai arcadei inferioare (mandibula) nu se află în contact.
2. lipsă de contact între dinții arcadei inferioare și cei ai arcadei superioare.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acanthesthésie)
1. tulburare a sensibilităţii tactile constând în senzaţia de furnicare, de înţepături.
2. senzație de înțepături, fără să existe vreun stimul funcțional.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (acomoda)
1. acţiunea de a se acomoda; acomodaţie.
2. ~ vizuală = modificare spontană a curburii cristalinului.
3. (biol.) adaptare individuală care nu afectează decât fenotipul.
4. (lingv.) asimilaţie parţială între două sunete în contact direct.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accord, it. accordo)
1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.
2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înţelegere; b) în unanimitate.
3. înţelegere privitoare la relaţiile de colaborare şi de cooperare între state, partide politice, organizaţii.
4. formă de retribuţie a muncii prestate.
5. ~ global = formă de organizare şi de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea şi importanţa muncii prestate.
6. concordanţă în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.
7. (fiz.) egalitate a frecvenţelor de oscilaţie a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.
8. (muz.) reunire a cel puţin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. acte, lat. actum)
1. manifestare a unei activităţi; acţiune, faptă.
2. a face ~ de prezenţă = a apărea undeva, obligat sau din politeţe.
4. ~ de acuzare = concluzie scrisă asupra anchetării unei cauze penale, bază la dezbaterile unui proces.
5. diviziune a unei opere dramatice.
6. ~ sexual = împreunare sexuală între doi indivizi; contact sexual.