Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. talent, lat. talentum)
1. aptitudine, capacitate particulară, abilitate, naturală sau dobândită, de a reuși în societate, într-o activitate dată sau într-un anumit domeniu; (prin ext.) cel care are o asemenea aptitudine.
2. vânător de ~e = persoană însărcinată cu recrutarea persoanelor ale căror talente sau abilități sunt foarte greu de găsit.
Parte de vorbire: s.
Origine: (anti- + talent)
1. persoană lipsită de talent, de îndemânare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (pseudo- + talent)
Parte de vorbire: adj.
Origine: (talent + -at)
1. (cel) care are talent; înzestrat, dotat.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. aède, gr. aoidos)
1. (în Grecia antică) poet-cântăreţ care îşi recita propriile-i versuri în acompaniament de liră.
2. (prin ext.) scriitor talentat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (anti- + talent)
1. persoană lipsită de talent, de îndemânare.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (anti- + tehnic)
1. care este împotriva tehnicii.
2. (despre oameni) lipsit de talent tehnic; atehnic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. application, lat. applicatio)
1. punere în practică; aplicare.
2. punct de ~ = punct în care se exercită o forţă asupra unui corp; şcoală de ~ = instituţie şcolară ataşată pe lângă o instituţie de pregătire a cadrelor, în care se face practică pedagogică.
3. (mil.) formă de pregătire a comandamentelor şi trupelor prin rezolvarea unor situaţii de luptă ipotetice.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. artiste, it. artista)
1. persoană înzestrată cu aptitudini şi talent, care lucrează într-un anumit domeniu al artei.
2. persoană cu aptitudini deosebite în meseria sa.
3. actor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. artistique)
1. referitor la artă, de artă.
2. (şi adv.) făcut cu artă, cu talent.