Dictionar

Tendinţă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. tendance)

1. dispoziție firească pentru ceva; înclinare, aplecare; năzuință.

2. reflectare în opera de artă a concepției despre lume a autorului, a atitudinii lui față de realitatea prezentată.

3. forța care face ca un corp se miște într-o anumită direcție; direcția pe care o are un corp în mișcare.

4. (p. ext.) orientare, direcție.


Ambitendinţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. ambitendency)

1. prezenţa simultană a două tendinţe antagoniste.


Ablutomanie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (după fr. ablutiomanie, lat. ablutio)

1. (med.) tendinţă obsesivă de a se spăla.


Abstracţionism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abstractionnisme)

1. artă abstractă, care atinge sau caută un nivel de abstractizare.

2. (filosofie) tendința de a da abstracțiilor la fel de multă sau mai multă valoare decât realităților concrete.


Adicţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. addiction)

1. dependenţă faţă de un drog, cu tendinţa creşterii progresive a dozelor.


Agriotimie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. agriothymie)

1. (med.) tendință patologică de a comite acte de nebunie furioasă.


Aliteraţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. allitération)

1. repetare, cu efect muzical, a aceluiaşi sunet (consoană) sau grup de sunete în cuvinte care se succedă; homeoproforon, parhomeon.

2. (med.) repetare a unor sunete sau silabe în stări de puternică excitaţie psihică.

3. tendinţă patologică, obsedantă spre rimă, realizată prin repetarea de silabe.

4. (înv.) aliterațiune.


Alocentrism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. allocentrisme)

1. tendinţă de focalizare a interesului personal spre ceilalţi, mai mult decât spre sine.