Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. tendance)
1. dispoziție firească pentru ceva; înclinare, aplecare; năzuință.
2. reflectare în opera de artă a concepției despre lume a autorului, a atitudinii lui față de realitatea prezentată.
3. forța care face ca un corp să se miște într-o anumită direcție; direcția pe care o are un corp în mișcare.
4. (p. ext.) orientare, direcție.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. ambitendency)
1. prezenţa simultană a două tendinţe antagoniste.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (după fr. ablutiomanie, lat. ablutio)
1. (med.) tendinţă obsesivă de a se spăla.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abstractionnisme)
1. artă abstractă, care atinge sau caută un nivel de abstractizare.
2. (filosofie) tendința de a da abstracțiilor la fel de multă sau mai multă valoare decât realităților concrete.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. addiction)
1. dependenţă faţă de un drog, cu tendinţa creşterii progresive a dozelor.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. agriothymie)
1. (med.) tendință patologică de a comite acte de nebunie furioasă.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. allitération)
1. repetare, cu efect muzical, a aceluiaşi sunet (consoană) sau grup de sunete în cuvinte care se succedă; homeoproforon, parhomeon.
2. (med.) repetare a unor sunete sau silabe în stări de puternică excitaţie psihică.
3. tendinţă patologică, obsedantă spre rimă, realizată prin repetarea de silabe.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. allocentrisme)
1. tendinţă de focalizare a interesului personal spre ceilalţi, mai mult decât spre sine.