Rezultate principale (Teologie,):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. théologie, gr., lat. theologia)
1. disciplină care se ocupă cu expunerea și fundamentarea teoretică a izvoarelor și dogmelor unei religii.
2. ~ dialectică = curent teologic protestant modern care folosește în domeniul cunoașterii religioase metoda dialectică sub forma unui dialog între Dumnezeu și om.
Rezultate secundare (Teologie,):
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. astrothéologie)
1. (religie) doctrină în care existența lui Dumnezeu este stabilită pe baza dovezilor din astronomie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. itéologie)
1. studiu ştiinţific al salciei.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. ostéologie)
1. ramură a anatomiei care studiază oasele; scheletologie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. apologétique)
1. adj. care conţine o apologie.
2. s. f. ramură a teologiei care are ca scop apărarea creştinismului.
3. sistem preconceput, teorie etc. prin care se elogiază neîntemeiat o persoană, o idee, un sistem etc.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. ascétique)
2. s. f. ramură a teologiei care studiază viaţa şi operele marilor asceţi creştini.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. christologie)
1. parte a teologiei creştine care tratează despre persoana lui Cristos şi despre raporturile sale cu Dumnezeu şi cu umanitatea.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. dogmatique, lat. dogmaticus)
1. adj. referitor la dogme; cu caracter de dogmă.
2. care respectă cu stricteţe dogmele, respingând principiul verificării critice al gândirii creatoare.
3. mărginit, închistat în dogme.
4. s. f. parte a teologiei cuprinzând expunerea sistematică a dogmelor unei religii; tratat despre dogme.
5. s. m. f. dogmatist.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ecclésiologie)
1. ramură a teologiei care tratează despre biserică.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. émanationnisme)
1. (teologie) ideea că totul emană din altceva și că lucrurile originale și cele mai perfecte emană direct de la Dumnezeu; emanatism.