OK
X
terminație
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (lat. terminatio)
1.
partea
terminală
a
unui
lucru.
2.
(lingv.)
sunet
care
se
află
la
sfârșitul
unui
cuvânt.
3.
(rar)
desinență.
4.
(muz.)
concluzie
melodică.
determinație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. détermination)
1.
acțiunea
de
a
determina,
de
a
delimita
cu
precizie,
de
a
caracteriza
fără
ambiguitate,
clar;
determinare.
2.
(matematică)
acțiunea
de
a
determina
necunoscutele
unei
probleme;
caracterul
unei
probleme
determinabile.
3.
(biologie)
ansamblu
de
factori
genetici
care
caracterizează
diferențierea
dintre
bărbat
și
femeie
într-un
organism.
4.
(var.)
(înv.)
determinațiune.
5.
(antonime)
indeterminare,
indeterminație,
nedeterminare.
predeterminație
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. prédétermination)
1.
predeterminare.
chemoreceptor
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (germ. Chemorezeptor)
1.
terminație
nervoasă
sau
organ
de
simț
care
înregistrează
modificările
chimice
ale
mediului
extern
sau
intern.
consonant, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. consonant, lat. consonans)
1.
(muz.;
despre
intervale,
acorduri)
format
din
consonanțe;
armonios.
2.
(despre
cuvinte)
care
au
o
terminație
asemănătoare.
determinație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. détermination)
1.
acțiunea
de
a
determina,
de
a
delimita
cu
precizie,
de
a
caracteriza
fără
ambiguitate,
clar;
determinare.
2.
(matematică)
acțiunea
de
a
determina
necunoscutele
unei
probleme;
caracterul
unei
probleme
determinabile.
3.
(biologie)
ansamblu
de
factori
genetici
care
caracterizează
diferențierea
dintre
bărbat
și
femeie
într-un
organism.
4.
(var.)
(înv.)
determinațiune.
5.
(antonime)
indeterminare,
indeterminație,
nedeterminare.
deverbal
Parte de vorbire:
s.n., adj.
Etimologie: (fr. déverbal)
1.
(cuvânt)
provenit
dintr-un
verb;
deverbativ,
postverbal.
2.
adj.
care
se
formează
dintr-un
verb
la
infinitiv
prin
suprimarea
desinenței
(terminației).
digastric
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. digastrique)
1.
(mușchi)
al
regiunii
superioare
și
laterale
a
gâtului,
o
parte
cărnoasă
la
fiecare
terminație
și
o
porțiune
tendinoasă
intermediară.
indeterminare
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (după fr. indétermination)
1.
starea
de
spirit
a
unei
persoane
care
nu
este
capabilă
să
ia
o
decizie;
lipsă
de
hotărâre;
indeterminație.
2.
caracterul
unui
lucru
care
nu
este
definit,
stabilit,
delimitat
cu
precizie;
lipsă
de
determinare,
de
precizie;
nedeterminare.
3.
(antonim)
determinare.