Dictionar

tipic

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT typicus
2. FR typique
3. EN typical
4. DE typisch; bildlich; charakteristisch
5. RU типичный
6. HU tipikus, jellegzetes, sajátságos
 

atipic

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT atypicus
2. FR atypique; non-typique
3. EN atypic
4. DE atypisch; untypisch
5. RU aтипичной; нетипичный
6. HU típustól eltérő, nem tipikus
 

monotipic

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT monotypicus
2. FR montypique
3. EN monotypic
4. DE monotypisch
5. RU монотипный; однотипный
6. HU monotipikus, egyetlen fajt tartalmazó nemzetség, változatlanság faji szinten
 

tipic, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. typique, lat. typicus)

1. adj. care prezintă particularitățile proprii unui tip; caracteristic, specific.
2. s. n. caracterul a ceea ce este specific.
3. totalitatea caracterelor unui fenomen artistic sau ale unui personaj literar, care exprimă în mod veridic esența realității.
 

tipicitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. tipicità)

1. caracterul a ceea ce este tipic, caracteristic pentru ceva; tipism.
2. caracteristicile unui aliment, ale unei băuturi care provin dintr-o anumită regiune.
 

alogeneză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (alo1- + -geneză2)

1. modificare genotipică datorată influenței mediului înconjurător.
 

amfoheterogonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amphohétérogonie)

1. (bot.) producere de urmași constanți pe o parte a ramurii, iar pe cealaltă de urmași cu segregare tipică a caracterelor.
 

androtip

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. androtype)

1. exemplar tipic mascul al unei specii.
 

angiolupoid

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. angiolupoïde)

1. tuberculoză cutanată atipică, situată de obicei pe față și pe nas, caracterizată prin plăci roșii.
 

anglicism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anglicisme)

1. cuvânt, expresie proprii limbii engleze; cuvânt pătruns într-o altă limbă și încă neintegrat în aceasta.
2. caracteristică, obicei tipic englezesc.
 

argotic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. argotique)

1. care aparține argoului; referitor la argou.
2. tipic unui mod aluziv, trivial sau familiar de a vorbi.