titlu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (ngr. titlos, lat. titulus, după fr. titre)

1. calificare obținută de cineva în urma unor studii speciale sau în urma unei performanțe sportive.
2. ~ de glorie = merit, renume, fală.
3. demnitate, funcție, rang (nobiliar).
4. cuvânt, text pus în fruntea unei cărți, a unui capitol etc. indicând rezumativ cuprinsul; (p. ext.) orice lucrare editată.
5. partea scrisă de la începutul unui film, care indică numele acestuia, realizatorii și studioul care l-au produs.
6. (pl.) traducerea dialogului imprimată pe filmele vorbite în limbi străine.
7. cu ~ de = cu caracter de, ca...
8. capitol în textele de legi, în regulamente etc.
9. înscris, act sau fapt juridic reprezentând temeiul unui drept invocat.
10. ~ de proprietate = act care stabilește dreptul de proprietate al cuiva asupra unui bun; ~ de valoare = înscris, semnat și transmisibil, care constituie obiectul unor tranzacții financiare și a cărui proprietate conferă drept de asociere sau de creanță; ~ de credit = document consacrat prin acte normative și reprezentând o obligație de rambursare la scadență a unei anumite sume de bani; ~ de participație = titlul de credit care conferă dreptul la dividente, dreptul la o cotă parte din patrimoniul societății sau de a participa la activitatea societății comerciale.
11. (fig.) justificare, dovadă, drept.
12. cantitatea de metal prețios dintr-un aliaj exprimată în părți la mie; titru.
13. (text.) număr care indică finețea firului de mătase și a fibrelor sintetice.

antetitlu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. avant-titre)

1. text înaintea titlului unei cărți, denumirea instituției sub egida căreia apare, numărul seriei, numele colecției etc.

colontitlu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după germ. Kolomnentitel)

1. rând tipărit deasupra textului unei pagini, cu numele autorului cărții, titlul capitolului etc.

contratitlu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (contra1- + titlu)

1. titlu general al unei opere mai întinse, ori al unei serii de mai multe volume, fiecare cu titlul separat.

șmuțtitlu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Schmutztitel)

1. (poligr.) copertă falsă, interioară; pagină de gardă.

subtitlu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. sous-titre)

1. al doilea titlu care completează titlul principal sub care stă scris.
2. (cinem.) textul imprimat pe peliculă, în partea inferioară, cuprinzând traducerea comentariului sau a dialogurilor din versiunea originală.

supratitlu

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (supra- + titlu)

1. titlu care se adaugă altui titlu; titlu complementar, deasupra titlului principal.
2. (anton.) subtitlu.

abație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. abbazia)

1. instituție religioasă, cu statut special, condusă de un abate sau de o abatesă și care depinde de un episcop sau direct de Papă.
2. mănăstire catolică cu proprietăți și venituri condusă de un abate.
3. mănăstire catolică unde se află această instituție.
4. stăreție.
5. titlu cu domeniu ecleziastic atribuit unui abate.

abilita

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (germ. habilitieren, lat. habilitare)

1. a conferi dreptul de a practica o anumită profesiune, în urma unui examen sau concurs.
2. a conferi un anumit titlu, grad etc.; a face apt; a împuternici.

abrevia

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (lat. abbreviare)

1. a prescurta (un cuvânt, un titlu etc.).
2. a nota ceva printr-un simbol, printr-o siglă.

abreviere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abrevia)

1. acțiunea de a abrevia și rezultatul ei.
2. (concr.) cuvânt, titlu etc. prescurtat; prescurtare, abreviație; simbol.

acta

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. acta)

1. pl. colecție de documente, registre etc.
2. titlu al unor periodice, colecții de lucrări științifice publicate de o societate, de o instituție.

agiotor

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. agioteur)

1. persoană care face agiotaj; agent de bursă.
2. bancher specializat în comerțul cu titluri publice la începutul secolului al XVIII-lea.