Dictionar

tortura

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. torturer)

1. a supune la torturi; a chinui, a schingiui.
2. (fig.; despre stări sufletești) a obseda, a frământa mintea, a neliniști.
3. (fig.) a forța (sensul), a stâlci (limba, stilul etc.).
 

tortură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. torture, lat. tortura)

1. suferință fizică, chin; caznă, schingiuire.
2. (fig.) frământare, zbucium, durere, suferință morală.
 

torturant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. torturant)

1. care torturează; care provoacă tortură fizică sau, mai des, morală, emoțională.
 

estrapadă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. estrapade)

1. formă de tortură constând în a ridica pe condamnat la o oarecare înălțime cu o frânghie și apoi a-l lăsa să cadă cu brutalitate, de mai multe ori, până aproape de pământ.
2. mișcare de gimnastică constând în a suspenda corpul în mâini și a-l face să treacă printre brațele depărtate.
 

garotă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (sp., fr. garrotte)

1. tortură constând în strangularea treptată a celui condamnat.
 

lapidație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. lapidation, lat. lapidatio)

1. acțiunea de a lapida și rezultatul ei; lapidare.
2. acțiunea de a ucide pe cineva cu pietre; tortura celor care sunt omorâți în acest fel.
3. alungare prin aruncare cu pietre.
4. (var.) (înv.) lapidațiune.
 

martiraj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (martir + -aj)

1. tortură îndurată de cineva pentru convingerile sale, pentru o credință sau o atitudine; martiriu.
2. (var.) martiragiu.
 

martiriu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. martyrium, gr. martyrion)

1. tortură îndurată de cineva pentru convingerile sale, pentru o credință sau o atitudine; martiraj.
2. (fig.) suferință morală; calvar.
 

martiriza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. martyriser)

1. a supune unui martiriu; (p. etc.) a tortura, a chinui.