Parte de vorbire: s.f.
Origine: (tras + -ătură)
1. aspect caracteristic general al unei opere, al unei doctrine, al unui fenomen, al unei activități, al unei epoci etc.
2. aspect esențial al caracterului sau al personalității cuiva.
3. linie caracteristică a feței unei persoane.
4. linie trasă (cu o singură mișcare) pe hârtie cu creionul, cu tocul etc.
5. (expr.) dintr-o ~ de condei = dintr-o dată, fără a sta mult pe gânduri.
6. (psihologie) ~ de caracter = o caracteristică determinată de gene.
7. ~ de unire = liniuță de unire.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. caractéristique)
1. adj. care constituie trăsătura distinctivă a cuiva sau a ceva.
2. s. f. însuşire tipică predominantă, proprie unei fiinţe, unui lucru, fenomen etc.
3. partea întreagă a unui logaritm.
4. curbă reprezentând variaţia unei mărimi importante a unui sistem fizic sau tehnic în funcţie de un anumit parametru.
5. mărime, element care determină, dintr-un anumit punct de vedere, modul de funcţionare a unui sistem tehnic.
6. (stat.) trăsătură cantitativă comună a unui fenomen sau proces social-economic.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. contemplativité)
2. trăsătură caracteristică a filozofiei materialiste nemarxiste constând, în esență, în neînțelegerea rolului practicii atât sub raport antropologic, cât și gnoseologic.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. dominant)
1. adj. care domină; preponderent.
2. specific, caracteristic; dominator.
3. s. f. parte, trăsătură caracteristică, fundamentală.
4. nuanţă coloristică sau culoare în exces într-o imagine cinematografică, un diapozitiv sau o fotografie în culori.
5. (muz.) treapta a cincea a unei game diatomice; acord pe această treaptă.
6. focar de excitaţie puternică, precumpănitor la un moment dat, în activitatea nervoasă superioară.
7. (biol.; despre un taxon) cu cel mai mare număr de indivizi dintr-o fito- sau zoocenoză.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. jeté)
1. (coregr.) săritură executată de pe un picior pe altul fără a deplasa corpul.
2. (muz.) aruncarea controlată, studiată, a arcuşului pe coardă pentru obţinerea unui grup de sunete scurte, în aceeaşi trăsătură.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. linea, germ. Linie, fr. ligne)
1. figură continuă cu o singură dimensiune, descrisă de un punct prin deplasare sau obținută prin intersecția a două suprafețe.
2. trăsătură imaginară care arată o direcție dată, o limită etc.
5. șirul luptătorilor într-o bătălie; direcția generală a pozițiilor trupelor.
6. cele două șine paralele pe care merge trenul; totalitatea instalațiilor unei căi ferate.
7. legătură aeriană sau maritimă între două puncte.
8. legătură de telecomunicații între două puncte.
9. (pl.) trăsăturile caracteristice ale unui obiect, ale feței cuiva; contur, profil.
10. ținută.
11. (fig.) orientare; direcție.
12. (poligr.) rând într-o pagină.
13. placă subțire de metal cu care se imprimă liniile sau se distanțează rândurile.
14. riglă.
16. gamă de produse (cosmetice).
Parte de vorbire: s.
Origine: (ngr. marca, fr. marque, rus. marka)
1. semn distinctiv, inscripție etc. care se aplică pe un obiect, pe o marfă etc.
2. tip, model de fabricație.
3. de ~ = a) (despre produse) de calitate; b) (despre oameni) important, celebru.
4. trăsătură specifică; particularitate.
5. caracteristică a unei categorii sau unități gramaticale.
6. fisă cu număr de ordine cu care muncitorii își marchează prezența la lucru.
7. șină vopsită în alb care arată punctul de intersecție a două linii ferate.
8. (inform.) număr, cuvânt asociat unei instrucțiuni care o deosebește de celelate instrucțiuni ale programului.