Dictionar

Tradiţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. tradition, lat. traditio)

1. ansamblu de concepții, obiceiuri, credințe, cunoștințe, datini etc. moștenite și transmise din generație în generație, trăsătură specifică a unui grup social (popor, națiune etc.).

2. datină, uzanță, obicei.

3. informație privitoare la fapte ori evenimente din trecut, transmisă oral.


Arab, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. arabe, lat. arabus)

1. adj., s. m. f. (locuitor, popor) din Orientul Apropiat şi din nordul Africii.

2. adj. care aparţine arabilor; arabic (1).

3. arta = artă, o sinteză între elementele mesopotamiene, persane şi bizantine, cu influenţe ale tradiţiei locale, prezentând în construcţii (moschei, palate, mausolee) curtea interioară încadrată de porticuri, iar în artele decorative ornamentul geometric şi floral; cifră = simbol grafic, element al sistemului de numeraţie zecimal.

4. (despre cai) care aparţine unei rase originare din Pen. Arabia.

5. (s. f.) limbă semitică ale cărei dialecte sunt vorbite de arabi.


Avangardă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. avant-garde)

1. detaşament care se trimite în fruntea unei trupe în marş spre a face siguranţa pe direcţia de deplasare a acesteia; (antonim) ariergardă.

2. clasă, grup social, organizaţie politică conducătoare, care se situează pe poziţiile cele mai înaintate în cadrul unei mişcări sociale, politice, naţionale etc.

3. de ~ = care merge, care conduce.

4. mişcare literar-artistică complexă şi eterogenă, care, afişând o respingere totală a formelor consacrate şi a tradiţiei, proclamă ostentativ şi polemic necesitatea înnoirii, asumându-şi rol de precursor; avangardism.


Convenţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. convention, lat. conventio)

1. înţelegere, acord, pact între state, instituţii etc.

2. contact.

3. denumire dată unor tratate internaţionale.

4. (lit., arte) acceptare tacită a unor procedee, forme sau idei.

5. (pl.) deprindere stabilită prin tradiţie.

6. adunare legislativă a Franţei între 1792 şi 1794.

7. congres al unui partid, al unei grupări politice, reunit în vederea desemnării candidatului la preşedinţie, stabilirii platformei-program etc.


Cutumă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. coutume)

1. normă de drept nescrisă, adoptată prin tradiţie; consuetudine.


Denominaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. dénomination, lat. denominatio)

1. faptul de a denumi; acțiunea de atribuire a unui nume; denumire.

2. desemnarea unui lucru printr-un nume care exprimă starea, specia, calitățile esențiale ale acestuia.

3. (religie) mișcare, ramură sau subgrup dintr-o religie (care funcționează sub un nume, tradiție și identitate).

4. (justiție) termen care desemnează în mod formal, care identifică o entitate dată.

5. (var.) (înv.) denominațiune.


Elisabetan, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. élisabéthain)

1. din timpul reginei Elisabeta I a Angliei, specific acelei epoci.

2. stil ~ = stil al Renașterii engleze dezvoltat prin adăugarea unor elemente eterogene pe fondul tradiției gotice anterioare (construcții de o simetrie strictă, excesiv ornamentate, portretul și arta miniaturii, mobilier cu forme masive); literatura dramatică e reprezentată de teatrul lui Marlowe și Shakespeare.