Transcendental, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. transcendantal)

1. (în fil. scolastică) referitor la atributele care depăşesc categoriile lui Aristotel prin caracterul lor general valabil pentru oricare existenţă.

2. (la Kant, referitor la formele apriorice ale cunoaşterii) care premerge experienţei şi o condiţionează.

---

Transcendentalism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. transcendantalisme)

1. concepție sau atitudine gnoseologică care susține posibilitatea unei cunoașteri apriorice, căutând să determine condițiile unei astfel de cunoașteri.

2. curent filozofic american, printr-un misticism panteist, care critică de pe poziții romantice capitalismul, propunând rezolvarea problemelor sociale prin autoperfecționarea morală.

---

Transcendentalist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. transcendantaliste)

1. (adept) al transcendentalismului.

---

Transcendentaliza

Parte de vorbire: vb.
Origine: (engl. transcendentalize)

1. a atribui caracter transcendental.

---

Imanentist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. immanentiste)

1. I. referitor la imanentism (doctrină filozofică care afirmă imanența lui Dumnezeu în natură, în inima omului et cetera).

2. II. adept al imanentismului.

3. (antonim) transcendentalism.

---

Teozofie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. théosophie)

1. doctrină filozofico-religioasă care susţine ideea cunoaşterii nemijlocite a divinităţii pe calea legăturii cu lumea transcendentală.

---

Transcendentalist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. transcendantaliste)

1. (adept) al transcendentalismului.

---

Transcendentaliza

Parte de vorbire: vb.
Origine: (engl. transcendentalize)

1. a atribui caracter transcendental.

---