Dictionar

Rezultate secundare (Transcendental,):

Transcendental, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. transcendantal)

1. (în fil. scolastică) referitor la atributele care depăşesc categoriile lui Aristotel prin caracterul lor general valabil pentru oricare existenţă.

2. (la Kant, referitor la formele apriorice ale cunoaşterii) care premerge experienţei şi o condiţionează.


Transcendentalism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. transcendantalisme)

1. concepție sau atitudine gnoseologică care susține posibilitatea unei cunoașteri apriorice, căutând determine condițiile unei astfel de cunoașteri.

2. curent filozofic american, printr-un misticism panteist, care critică de pe poziții romantice capitalismul, propunând rezolvarea problemelor sociale prin autoperfecționarea morală.


Transcendentalist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. transcendantaliste)

1. I. referitor la transcendentalism (doctrină filozofică conform căreia cunoașterea se bazează pe principii sau concepte a priori).

2. II. adept al transcendentalismului.


Transcendentaliza

Parte de vorbire: vb.
Origine: (engl. transcendentalize)

1. a atribui caracter transcendental.


Imanentist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. immanentiste)

1. I. referitor la imanentism (doctrină filozofică care afirmă imanența lui Dumnezeu în natură, în inima omului et cetera).

2. II. adept al imanentismului.

3. (antonim) transcendentalism.


Teozofie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. théosophie)

1. doctrină filozofico-religioasă care susţine ideea cunoaşterii nemijlocite a divinităţii pe calea legăturii cu lumea transcendentală.


Transcendentalist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. transcendantaliste)

1. I. referitor la transcendentalism (doctrină filozofică conform căreia cunoașterea se bazează pe principii sau concepte a priori).

2. II. adept al transcendentalismului.


Transcendentaliza

Parte de vorbire: vb.
Origine: (engl. transcendentalize)

1. a atribui caracter transcendental.


Extralumesc, -ească

Parte de vorbire: adj.
Origine: (extra- + lumesc)

1. referitor la o lume imaginară sau spirituală; transcendental.

2. care pare nu aparțină acestei planete; care nu aparține lumii reale; nenatural.