adaptare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. adapta, lat. adaptatio)

1. acţiunea de a (se) adapta; adaptaţie.
2. deprindere cu noi condiții (de viață, de muncă etc.); acomodare.
3. modificare a unei opere pentru a trece dintr-un gen în altul; transpunere în formă scenică, radiofonică sau cinematografică a unei opere literare.
4. (bot.) modificările morfologice şi fiziologice ale plantei pentru a face faţă condiţiilor de mediu schimbat.
5. ~ la utilizator = adaptarea echipamentelor produse în serie la cerințele specifice ale unui utilizator; particularizare, personalizare.
6. (antonime) inadaptare, neadaptare.

adaptaţie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adaptation)

1. acțiunea de a (se) adapta și rezultatul ei; adaptare.
2. acțiunea de transpunere a unei opere dintr-un gen literar sau artistic în altul.
3. adaptarea versurilor la muzică sau a muzicii la versuri.
4. proces prin care o ființă sau un organ se adaptează în mod natural la noile condiții de existență.
5. (var.) adaptațiune.
6. (antonime) inadaptare, neadaptare.

decalcomanie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. décalcomanie)

1. procedeu de transpunere a unor imagini colorate pe porţelan, sticlă etc.

dramatizare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (dramatiza)

1. acţiunea de a dramatiza.
2. transpunere scenică a unei creaţii literare narative, cu un conflict puternic.

empatie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. empathie, engl. empathy)

1. (psih.) identificare, prin trăire, cu alte persoane, cu eroii cărţilor etc.; interpretare a eului altora după propriul eu.
2. transpunere simpatetică în obiectele exterioare.

fotolitografie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. photolithographie)

1. procedeu de reproducere a hărţilor şi a desenelor prin transpunerea acestora pe o piaţă litografică cu ajutorul unei hârtii speciale; desenul obţinut.