tristeţe

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. tristesse, it. tristezza)

1. stare sufletească apăsătoare; mâhnire, amărăciune; melancolie; (p. ext.) regret.

angoasă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. angoisse)

1. nelinişte, tulburare cauzată de o teamă puternică fără obiect real, concret, adesea patologică.
2. (fil.) sentimentul înstrăinării omului; conştiinţa condiţiei umane de fiinţă muritoare.
3. (med.) stare provocată de contracţia regiunii epigastrice, însoţită de mari dificultăţi respiratorii şi de tristeţe excesivă.

consternaţie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. consternation, lat. consternatio)

1. stare neputincioasă de copleșire cauzată de un eveniment terifiant, greu de înțeles; consternare.
2. stare de tristețe și mare descurajare cauzată generalmente de o veste proastă.
3. (var.) consternațiune.

depresiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dépression, lat. depressio)

1. întindere de teren înconjurată de înălţimi; adâncitură de teren de întindere mare.
2. (geod.) unghi sub care se vede orizontul când staţia este amplasată la înălţime.
3. presiune mai mică decât cea de referinţă.
4. ~ atmosferică = presiune atmosferică inferioară valorii normale a presiunii dintr-o anumită zonă.
5. pierdere a energiei fizice sau morale; stare patologică de tristeţe intensă; depresivitate, deprimare.
6. scădere a valorilor, a acţiunilor etc., cauzată de o criză.

depresiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. dépressif)

1. adj. care provoacă depresiune (4); deprimant.
2. care provoacă scăderea tensiunii arteriale.
3. adj., s. m. f. (cel) înclinat spre tristeţe, spre descurajare.

dezolare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (dezola)

1. tristeţe, jale, mâhnire adâncă.
2. (fig.) singurătate apăsătoare; pustiu.

disforie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dysphorie)

1. tulburare a dispoziţiei caracterizată prin tristeţe profundă şi nemulţumire de sine.