Rezultate secundare (Trufie,):
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. impertinent, lat. impertinens)
1. I. care nu este adaptat, adecvat obiectului în cauză; care este împotriva rațiunii
2. care vorbește sau care acționează fie cu trufie și dispreț, fie cu familiaritate și lipsă de respect; obraznic, necuviincios, insolent.
3. II. persoană care manifestă un comportament impertinent.
4. (antonime) pertinent, politicos, tacticos.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. orgoglio)
1. mândrie exagerată; vanitate, trufie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat., it. superbia)
1. orgoliu, îngâmfare, trufie; mândrie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. vanité, lat. vanitas)
1. ambiţie deşartă şi trufaşă; orgoliu, trufie, înfumurare, îmgâmfare.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (măreț + -ie)
1. faptul de a fi măreț; sumă de calități care trezesc admirație, uimire, splendoare.
2. atitudine plină de mândrie, de încredere în calitățile proprii; semeție, trufie.
Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Origine: (făli)
1. acțiunea de a se făli, de a se arăta mândru de cineva sau de ceva; (pop) mândrire.
2. faptul de a se arăta plin de sine, îngâmfat; trufie, înfumurare.
3. (înv.) preamărire, slăvire.