Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. tubul-, cf. lat. tubulus)
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. tubulaire)
1. în formă de tub; prevăzut cu tuburi; tubiform.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. tubulé)
1. cu una sau mai multe tubuluri.
2. (despre flori, glande etc.) în formă de tub sau de deget de mănuşă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. tubulatura)
1. reţea de ţevi care comunică între ele.
Parte de vorbire: prefix
Origine: (lat. tubulus „tub mic”)
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. tubuliflore)
1. (plantă erbacee) cu corola gamopetală, având formă cilindrică sau de pâlnie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. achalasie)
1. incapacitate a musculaturii netede a tubului digestiv, în stare de spasm, de a se relaxa.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acroblastèse)
1. ieşire a tubului germinativ prin vârful sporului, la licheni.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acrogamie)
1. fecundaţie la angiosperme cu tubul polinic pătruns în sacul embrionar; şalazogamie.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. adnation)
1. (bot.) concreşterea anormală a unui organ cu о altă parte a plantei (de ex. tubul caliciului cu ovarul).
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. aérotropisme)
1. (bot.) tropism sub influenţa oxigenului din aer (la creşterea rădăcinii, a tubului polinic); anemotropism.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. andromorphose)
1. modificare morfologică rezultând în urma excitaţiilor produse de tubul polinic în curs de dezvoltare.