Parte de vorbire: s.f.
Origine: (ușor + -ință)
1. faptul de a fi ușor de făcut, de executat; lipsă de greutate, de efort; facilitate.
2. calitate a ceea ce se face sau se folosește fără dificultate (ex. ~a unei metode).
3. dispoziție naturală sau dobândită, datorită căreia se execută ceva fără dificultate, fără efort (ex. are o mare ~ de a vorbi).
4. (loc. adv.) cu ~ = fără eforturi; cu nepăsare, cu indiferență.
Parte de vorbire: adj. (adesea subst.)
Origine: (fr. avare, lat. avarus)
1. (persoană) care nu dă cu ușurință un lucru, care este foarte econom; zgârcit, calic.
2. care arată avariție; care are sau strânge bani și refuză să-i cheltuiască, chit că se lipsește de cele necesare.
3. (anton.) cheltuitor, darnic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. caméléon, lat. camaeleon, gr. khamaileon)
1. reptilă arboricolă insectivoră din regiunile tropicale, care poate să-şi schimbe culoarea pielii după mediul înconjurător.
2. (fig.) om care îşi schimbă purtarea şi convingerile cu mare uşurinţă.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. capitulant)
1. persoană care capitulează ușor în fața adversarului; capitulard.
2. (prin ext.) cel care părăsește cu ușurință o poziție ideologică, care își reneagă principiile și tovarășii de luptă; capitulard.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. concession, lat. concessio)
1. cedare, renunţare (la ceva) în interesul altuia.
2. compromis.
3. figură retorică constând din acordarea unei aprobări părţii adverse pentru a o putea respinge mai apoi cu uşurinţă; epitropă.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. causeur)
1. persoană care ştie să întreţină o conversaţie plăcută, care vorbește cu ușurință.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. craniographe)
1. (med.) aparat folosit în craniografie.
2. (med.) aparat conceput pentru a efectua cu ușurință toate incidențele radiografice ale craniului și ale șarnierei cervico-occipitale, fără a mișca capul pacientului, indiferent dacă este așezat sau culcat.