Dictionar

uimitor, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (uimi + -tor)

1. care uimește (prin calitățile sau valoarea ce are); care produce mirare; surprinzător, uluitor.
2. care impresionează prin ceva fără asemănare; minunat.
 

colos

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. colose, lat. colossus, gr. kolossos)

1. statuie de o mărime şi de o măreţie uimitoare.
2. (fig.) om, fiinţă (sau obiect) de proporţii uriaşe.
 

ebluisa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. éblouir)

1. (despre lumină) a întuneca vederea, a orbi, a lua ochii (datorită unei străluciri prea mari).
2. (fig.) a uimi, a surprinde, a ului.
 

epata

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. épater)

1. a impresiona puternic, izbitor, a ului, a uimi.
 

epatant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. épatant)

1. care provoacă uimire; care stârnește admirație; care epatează.
 

epustuflant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. époustouflant)

1. care uimește, care te face să rămâi mut de uimire; uluitor, uimitor, nemaipomenit, grozav.
 

expresionism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. expressionnisme)

1. curent artistic și literar modern, apărut în Germania la începutul sec. XX, caracterizat printr-o puternică tendință de exprimare spontană a trăirilor interioare (stări de spaimă, durere, uimire, exacerbare a sentimentelor), prin tensiune extatică, punând accent pe subiectivitate, pe irațional.
2. orice formă de artă care vizează intensitatea expresiei.
3. stil de arhitectură care acordă prioritate expresiei prin stilizări (exagerate).