aiurare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (aiura)

1. faptul de a aiura.
2. vorbire fără sens (caracteristică unui bolnav în stare de inconștiență); delir.
3. visare, reverie.
4. (în forma aiurire) amețire, derutare a cuiva prin vorbe.
5. (var.) (fam.) aiurire.

ajurare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. ajura)

1. acțiunea de a ajura; ajurat.
2. împodobire a unui obiect cu ajururi.
3. deșirare.

asigurare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (asigura)

1. acțiunea de a (se) asigura.
2. convenție de despăgubire pentru accidente în care nu este angajată responsabilitatea celui asigurat.

autoasigurare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (auto- + asigurare, după rus. самострахование)

1. faptul de a se autoasigura; (rar) autoasigurat.
2. asigurare a propriei persoane sau a mașinii (auto) împotriva calamităților naturii și a accidentelor.
3. situație în care o persoană sau o întreprindere, care este răspunzătoare pentru un anumit risc, nu încheie nicio asigurare de la terți, ci mai degrabă alege să suporte riscul de la sine.
4. tehnică de gestionare a riscurilor în care o companie sau o persoană își rezervă un fond de bani pentru a fi folosit pentru a remedia o pierdere neașteptată.

bromurare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. bromuration)

1. reacție chimică de adiție sau de substituție prin care se introduc unul sau mai mulți atomi de brom în molecula unui compus organic.

carbonitrurare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (carbonitrura)

1. procedeu de cementare a oțelului prin introducerea simultană a carbonului și azotului în stratul superficial al unei piese.

abatere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abate)

1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.
2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.
3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.
4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.
5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.
6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.
7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.
8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.
9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.
10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.
11. (gram.) excepție.
12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.
13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.
14. culcare pe pământ; doborâre.
15. (fig.) deprimare.

abazie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abasie)

1. (med.) tulburare a sistemului nervos, care se manifestă prin neputința de a merge normal.

aberometru

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. aberromètre, cf. lat. aberrare „a se îndepărta” + gr. metron „măsură”)

1. (oftalmologie) instrument pentru măsurarea aberației vizuale.

abjurație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abjuration, lat. abiuratio)

1. abjurare.

abordaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abordage, it. abbordaggio)

1. acțiunea de a aborda și rezultatul ei; abordare.
2. manevră prin care o navă amarează alături de alta cu scopul de a o asalta; atacare a unei nave prin alăturare la bordul ei.
3. ciocnire accidentală între nave ori între o navă și un obstacol.

absorbțiometru

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. absorptiomètre)

1. aparat pentru măsurarea gradului de absorbție.