Dictionar

Rezultate secundare (Usca,):

Ambusca

Parte de vorbire: I. tr., refl.; II. refl.
Origine: (fr. embusquer)

1. I. a (se) aşeza în ambuscadă, a se ascunde pentru a aștepta inamicul.

2. II. (fam.) a rămâne în spatele frontului prin diverse aranjamente.


Bălușcă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (băl + -ușcă)

1. (bot.) nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori albe (Ornithogalum).

2. (bot.) plantă erbacee, din familia liliaceelor, cu florile albe (Ornithogalum umbellatum).


Brusca

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. brusquer)

1. a trata cu violenţă, brutal, aspru; a repezi.

2. a grăbi, a forţa (o hotărâre, un deznodământ).


Bumbușcă

Parte de vorbire: s.f. (reg.)
Origine: (magh. gombostü)

1. ac de gămălie; (reg.) bold.

2. nasture împistrit (ornat).

3. (var.) (reg.) bombușcă.


Ofusca

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. offusquer, it. offuscare)

1. a se simţi jignit, a se ofensa.


Tăbălușcă

Parte de vorbire: s.f. (Transilv.)
Origine: (din tăbălușă, cu schimbare de sufix)

1. (zool.) diminutiv al lui cățea; cățea (mică); cățelușă, (Transilv.) tăbălușă.


Abreacţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abréaction)

1. (psihan.) reapariţie bruscă a unor tensiuni emoţionale, regulate.

2. reacție de eliberare a unor tensiuni emoționale care altfel ar întreține conflictele psihice și ar genera tulburări durabile; reacție de apărare.

3. sin. catharsis.


Absenţă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. absence, lat. absentia)

1. lipsa cuiva sau a ceva dintr-un loc; inexistenţă.

2. pierdere bruscă şi de scurtă durată a cunoştinţei.

3. (fig.) neatenţie, distracţie.


Achenă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. akène, lat. achaena)

1. fruct uscat indehiscent, cu o singură sămânţă.

2. fruct uscat indehiscent, monosperm, neaderent la pericarp.


Acrimonios, -oasă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. acrimonieux)

1. care denotă acrimonie, acreală; caustic, muşcător, sarcastic.

2. (antonime) afabil, amabil.


Ambusca

Parte de vorbire: I. tr., refl.; II. refl.
Origine: (fr. embusquer)

1. I. a (se) aşeza în ambuscadă, a se ascunde pentru a aștepta inamicul.

2. II. (fam.) a rămâne în spatele frontului prin diverse aranjamente.


Ambuscat, -ă

Parte de vorbire: adj., s.m.
Origine: (fr. embusqué)

1. care este în ambuscadă.

2. (prin ext.) care se disimulează sau este disimulat.

3. (militar) care se bucură de o poziție ușoară, scutit de instrucţie, pe timp de pace, sau care ocupă o poziție ferită de pericol pe timp de război; (fig.) învârtit.