Dictionar

Rezultate principale (Uz.):

Uz

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. usus, it. uso)

1. folosire, întrebuinţare.

2. uzanţă.

3. (jur.) dreptul de a se folosi de un lucru care este şi rămâne proprietatea altuia.


Rezultate secundare (Uz.):

-BUZ

Parte de vorbire: sufix
Origine: (lat. -bus, omnibus „pentru toţi”)

1. „vehicul de transport în comun”.


Abuz

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abus, lat. abusus)

1. întrebuinţare fără măsură a unui lucru; exces.

2. încălcare a legalităţii; faptă ilegală.

3. utilizare greșită a unui drept, a unei prerogative, a unui privilegiu.

4. nedreptate introdusă și fixată prin cutumă.

5. (rar) eroare care constă din exagerarea unui fapt, a unei păreri etc.

6. ~ de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic.

7. ~ de încredere = infracţiune constând din înşelarea încrederii cuiva.

8. ~ de putere = infracţiune manifestată prin depăşirea atribuţiilor.

9. ~ul de active corporative = utilizarea activelor unei societăți comerciale în scopuri personale.

10. (loc. adv.) prin ~ = abuziv, exagerat.


Aerobuz

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aérobus, după engl. airbus)

1. avion subsonic de pasageri, de mare capacitate; airbus.


Autobuz

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. autobus, germ. Autobus)

1. autovehicul de transport în comun, pe linii urbane obișnuite, cu locuri pentru deplasare așezat și altele pentru deplasare în picioare.

2. (var.) (înv.) autobus.


Bibliobuz

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bibliobus)

1. autobuz amenajat ca bibliotecă itinerantă.


Burete puturos; bozuz

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT Phallus impudicus

2. FR phalle puant; Satyre puant

3. EN stinkhorn; devil’s horn; devil’s stinkpot

4. DE Stinkmorchel

5. RU веселкa обыкновеннaя

6. HU erdei, szemtelen szömörcsög


Abandon

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abandon)

1. acțiunea de a rupe legătura care atașa o persoană de un lucru sau de o altă persoană.

2. acțiunea de a înceta de a se ocupa de ceva sau de cineva.

3. actul de renunțare la o calitate, un loc de muncă sau o funcție.

4. părăsire a unei nave aflate în pericol de scufundare.

5. părăsire a unui bun sau renunțare la un drept.

6. renunțare la o cauză, credință etc.

7. cedare (la o stare, un sentiment).

8. (drept) actul prin care un debitor abandonează toate bunurile sale creditorilor săi, pentru a se proteja de urmărirea lor.

9. (sport) retragere dintr-o competiţie.

10. ~ familial = părăsire a copiilor, a familiei.


Abdica

Parte de vorbire: vb. intr.
Origine: (fr. abdiquer, lat. abdicare)

1. a renunța la puterea pe care o exercită; a demisiona din funcție.

2. a abandona puterea suverană; a renunţa la tron, la un drept.

3. (fig.) a renunţa la ceva, a se resemna.

4. a renunţa la o activitate din cauza greutăţilor întâmpinate.


Aberanță

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. aberrance)

1. caracteristică a unei mărimi care se îndepărtează cu mult de la valoarea nominală; aberaţie.

2. (în limbajul uzual) aberaţie, anomalie.


Ablacta

Parte de vorbire: vb.
Origine: (germ. ablaktieren, lat. ablactare)

1. intr. a înceta secreția de lapte matern.

2. tr. a înlocui treptat laptele matern cu alte alimente necesare sugarului; a înțărca.

3. (refl.; despre sugari) a refuza laptele matern.


Ablativ

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. ablativus, fr. ablatif)

1. caz al declinării, specific anumitor limbi, care exprimă punctul de plecare, instrumentul, asocierea, cauza etc.

2. ~ absolut = construcţie sintactică în latină sau greacă cu rol de propoziţie circumstanţială, dintr-un substantiv (sau pronume) şi un participiu în ablativ.


Ablativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. ablativus, fr. ablatif)

1. care poate suferi ablaţiuni (transformarea progresivă a unui material prin descompunere, fuziune, vaporizare, sublimare, eroziune).