vademecum

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. vademecum, fr. vade mecum)

1. carte care servește drept ghid turistic sau care cuprinde noțiunile de bază ale unei discipline.

vademecum; manual portativ

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT vademecum
2. FR vade-mecum
3. EN pocket-book
4. DE Taschenbuch; geh mit mir; Leitfaden; Ratgeber; Wegweiser
5. RU путеводитель; спрaвочное пособие
6. HU zsebkönyv, „gyere velem” kézikönyv

văduvesc, -ească

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (văduv + -esc)

1. care aparține sau este specific văduvilor; de văduv; de văduvie.
2. (var.) (înv.) văduiesc.

abil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. habile, lat. habilis)

1. care are multă pricepere manuală; îndemânatic.
2. care execută (ceva) cu pricepere și competență; dibaci, priceput.
3. (fig.) care dă dovadă de viclenie și ingeniozitate; care este descurcăreț, șmecher.
4. (jur.) care îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a exercita un anumit drept.
5. (antonime) inabil, neîndemânatic, nepriceput, stângaci.

acomodație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. accommodation)

1. acțiunea sau rezultatul acțiunii de a (se) acomoda; acomodare.
2. schimbarea prezentată de o ființă vie pentru a se adapta în afara mediului său natural.
3. (biologie) adaptarea unui organism la schimbările din mediul său de viață.
4. (psihologie) modelarea psihică inconștientă care permite unui individ adaptarea la mediul său.
5. (oftalmologie) modificarea curburii cristalinului, care permite ochiului să vadă clar obiectele aflate la diferite distanțe de el; modificări oculare adaptative care asigură claritatea imaginilor pentru diferite distanțe de vizualizare.
6. (învechit) acțiunea de instalare convenabilă a unei persoane.
7. (var.) acomodațiune.
8. (antonime) inadaptare, neadaptare.

acuza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. accusare)

1. a învinui, a învinovăți; a incrimina.
2. (jur.) a imputa cuiva un delict, o crimă.
3. a arăta, a vădi, a dovedi; a manifesta.

amabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aimable, lat. amabilis)

1. care este vrednic de a fi iubit.
2. care se comportă socialmente corect cu ceilalți, care dă dovadă de politețe și bunătate; prietenos, binevoitor; politicos, sociabil.
3. (antonime) neamabil, dezagreabil.

antinomism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antinomisme, germ. Antinomismus)

1. tendință de negare a legilor sau legalității.
2. (teol.) doctrină care propovăduiește, în numele supremației grației, indiferența față de legi.

antinomist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (germ. Antinomist)

1. adept al antinomismului, doctrină care propovăduiește opoziția față de orice lege.