Parte de vorbire: s.
Origine: (auto2 + engl. van, vehicul)
1. autovehicul cu caroserie special construită pentru transportul animalelor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. cordovano)
1. piele de capră sau de oaie tăbăcită fin după anumite procedee practicate la Cordoba.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. havane)
1. adj. inv., s.n. (de) culoarea tutunului, maro-deschis, tabac.
2. s. f. ţigară de foi de calitate superioară.
3. plută de mare din trunchiuri de brad dispuse în forma unei ţigări de foi şi legate cu cabluri.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. paravent)
1. perete mobil sau fix prin care se desparte o anumită porţiune dintr-o încăpere.
2. (fig.) ceea ce împiedică vederea.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (lat. silvanus, fr. sylvain)
1. (mitologie) geniu al pădurilor, asemănător cu satirii şi faunii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. spaveno)
1. tumoare osoasă a jaretului (la cai, la boi); eparven.
Parte de vorbire: interj., s.
Origine: (fr., it. abracadabra)
1. interj. cuvânt cabalistic căruia ocultiştii, gnosticii etc. îi atribuiau puterea magică de a vindeca anumite boli.
2. s.f. îngrămădire de cuvinte fără sens.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abraxas)
1. cuvânt mistic la gnostici, scris mai ales pe amulete; (prin ext.) amuletă, talisman.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (lat. abbreviare)
1. a prescurta (un cuvânt, un titlu etc.).
2. a nota ceva printr-un simbol, printr-o siglă.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abrevia)
1. acțiunea de a abrevia și rezultatul ei.
2. (concr.) cuvânt, titlu etc. prescurtat; prescurtare, abreviație; simbol.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (germ. abstrakt, lat. abstractus)
1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducţii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înţeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducţia abstractă şi încifrarea imaginii; abstracţionism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acţiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoaşterea proprietăţilor esenţiale şi generale.
Parte de vorbire: vb. intr.
Origine: (fr. abuser)
1. a uza de ceva în mod exagerat, a folosi (conștient) fără măsură; a face abuz.
2. a exagera în utilizarea unei posibilități, a unei libertăți.
3. a profita în chip nedemn de o situație, un avantaj, încredere.