Dictionar

vaporet

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. vaporetto)

1. vapor de cursă (pe un lac, pe un canal).
 

vapori

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. vapeur, lat. vapor)

1. pl. substanță aflată în stare gazoasă la o temperatură inferioară celei critice.
 

vaporimetru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Vaporimeter)

1. instrument pentru măsurarea punctului de fierbere al conținutului în alcool aflat sub formă de vapori într-un lichid sub presiune.
 

vaporiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. vaporiser)

1. tr., refl. (despre lichide) a (se) transforma în vapori.
2. a (se) pulberiza.
3. tr. (text.) a supune acțiunii vaporilor firele, pentru a se asigura o stabilitate mai bună, sau țesăturile, pentru a fixa coloranții pe fibre.
 

vaporizație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. vaporisation)

1. operație prin care o substanță trece din starea lichidă sau solidă în starea gazoasă, sub efectul căldurii; rezultat al acestei operațiuni; vaporizare.
2. (var. înv.) vaporizațiune, vaporizățiune.
 

vaporizator

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. vaporisateur)

1. aparat, instalație în care se efectuează vaporizarea unor soluții, în scopul concentrării sau al distilării acestora.
2. pulverizator.
3. (mar.) boiler din instalația de distilare a apei de mare la bordul navei; evaporator.
 

ablativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. ablativus, fr. ablatif)

1. care poate suferi ablațiuni (transformarea progresivă a unui material prin descompunere, fuziune, vaporizare, sublimare, eroziune).
 

ablațiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. ablation, lat. ablatio)

1. îndepărtare chirurgicală din corpul uman (o tumoare, un calcul, un organ bolnav); exereză, extirpare.
2. transportare a materialelor rezultate din dezagregarea rocilor.
3. reducere a masei unui ghețar sau a zăpezii prin topire și evaporare.
4. fenomen fizic în urma căruia un meteorit, satelit etc., pierde din substanță din cauza încălzirii sale până la incandescență.
 

aerian, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aérien)

1. aflat în aer sau care conține aer.
2. produs în aer.
3. referitor la aviație.
4. linie ~ă = traseu aeronautic; alarmă ~ă = alarmă prin care se anunță un atac aerian.
5. (fig.) diafan, transparent; vaporos.
6. (fam.) distrat, visător.
 

aeroion

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aéroion)

1. ion atmosferic prin descărcări electrice, evaporări ale apei etc.
 

anemolită

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anémolithe)

1. formație (stalactită, stalagmită etc.) deviată prin împingerea laterală a apei, care se evaporă datorită curenților de aer din galeriile subterane.
 

anilism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. anilisme)

1. intoxicație acută sau cronică cu anilină (prin inhalare, ingerare și contact cu pielea, inclusiv sub formă de vapori).