Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. gravide, lat. gravida)
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. vide)
1. adj. (despre spaţiu) care nu conţine nimic; gol.
2. (fig.) lipsit de conţinut, de idei.
3. (inform.) care caracterizează o informaţie nulă.
4. s.n. spaţiu lipsit de materie ponderală; vacuum.
5. (fig.) sentimentul zădărniciei.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. vider)
1. a realiza vid într-un spațiu închis; a lipsi complet de aer; a face vid.
2. a goli, a face ca un recipient să devină gol, eliminând conținutul său.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. vidage)
1. (inform.) scrierea conţinutului memoriei interne pe un suport extern.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. vidame)
1. (în evul mediu) nobil laic, comandant al trupelor unui episcop.
2. nobil care deţinea o feudă într-un domeniu episcopal.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. vidamie)
1. demnitatea, funcţia de vidam.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (ab- + alienare, cf. engl. abalienation, fr. abaliénation, lat. abalienatio)
1. (med.) pierdere sau diminuare marcată și evidentă a facultăților mintale; alienație.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abstrus, lat. abstrusus „disimulat, ascuns”)
1. care este greu de înțeles, de pătruns; abscons.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. accentuer)
1. tr. a scoate în evidenţă prin accent.
2. (fig.) a reliefa, a sublinia.
3. refl. (fig.) a se mări, a creşte treptat.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. accentuation)
1. acțiunea de a (se) accentua; accentuare, (înv.) accentuațiune.
2. maniera de plasare a semnelor grafice numite accente.
3. actul de a sublinia ceva, de a a scoate în evidență.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (acomoda)
1. acţiunea de a se acomoda; acomodaţie.
2. ~ vizuală = modificare spontană a curburii cristalinului.
3. (biol.) adaptare individuală care nu afectează decât fenotipul.
4. (lingv.) asimilaţie parţială între două sunete în contact direct.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. accommodation)
1. acțiunea sau rezultatul acțiunii de a (se) acomoda; acomodare.
2. schimbarea prezentată de o ființă vie pentru a se adapta în afara mediului său natural.
3. (biologie) adaptarea unui organism la schimbările din mediul său de viață.
4. (psihologie) modelarea psihică inconștientă care permite unui individ adaptarea la mediul său.
5. (oftalmologie) modificarea curburii cristalinului, care permite ochiului să vadă clar obiectele aflate la diferite distanțe de el; modificări oculare adaptative care asigură claritatea imaginilor pentru diferite distanțe de vizualizare.
6. (învechit) acțiunea de instalare convenabilă a unei persoane.
8. (antonime) inadaptare, neadaptare.