Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., it., lat. villa)
1. reşedinţă rustică în Imperiul Roman sau în evul mediu.
2. casă elegantă înconjurată de grădină.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat., it. aquila)
1. pasăre răpitoare de zi, cu cioc şi cu aripi puternice; pajură.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. caviglia)
1. piesă la legarea de catarg a parâmelor care manevrează velele.
2. fiecare dintre mânerele fixate pe cercul cârmei, ca o prelungire a spiţelor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. vilayet)
1. diviziune administrativ-teritorială din ţările musulmane.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. villanelle, it. villanella)
1. poezia cu formă fixă (în literatura franceză), cu 18 versuri, pe două rime.
3. cântec vocal cu caracter dansant, de origine napolitană, din sec. XV-XVI, plin de vivacitate ritmică, de voie bună.
4. piesă cu caracter de dans țărănesc, în tempo vioi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. académisme)
1. imitaţie servilă, fără originalitate, a modelelor antice sau ale Renaşterii.
2. manieră în artă care cultivă un ideal de frumuseţe rece şi convenţional.
3. fel de a se comporta academic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aquilidés)
1. familie de păsări răpitoare: acvila.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aquilin, lat. aquilinus)
2. califică un nas fin și curbat ca ciocul de vultur.
4. privire ~ă = privire pătrunzătoare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. agnation, lat. agnatio)
1. legătură de rudenie civilă în opoziţie cu înrudirea naturală (cognaţiune).
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (apologet + -ism)
1. laudă exagerată, apărare servilă și interesată; apologie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apologie, lat., gr. apologia)
1. laudă exagerată, apărare servilă şi interesată; apologetism.
2. scriere, cuvântare prin care se ia apărarea cuiva sau a ceva.