Rezultate principale (Violență,):
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. violenter)
1. a săvârşi un act de violenţă; a constrânge, a sili.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. violence, lat. violentia, it. violenza)
1. însușirea a ceea ce este violent; tărie, intensitate; vehemență; acuitate.
2. lipsă de stăpânire de sine; impulsivitate, brutalitate; siluire.
3. folosirea forței în relațiile interumane sau interstatale.
4. teoria ~ei = teorie sociologică potrivit căreia inegalitatea socială își are geneza în folosirea, pe o anumită treaptă a dezvoltării, a violenței de către unii oameni împotriva altora.
5. (jur.) orice constrângere a liberei voințe; încălcare a ordinii legale.
Rezultate secundare (Violență,):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. non-violence)
1. abţinere de la orice violenţă.
2. teoria ~ei = doctrină social-politică şi religioasă care propovăduieşte abţinerea de la orice act de violenţă.
Parte de vorbire: vb. intr.
Origine: (fr. abuser)
1. a uza de ceva în mod exagerat, a folosi (conștient) fără măsură; a face abuz.
2. a exagera în utilizarea unei posibilități, a unei libertăți.
3. a profita în chip nedemn de o situație, un avantaj, încredere.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accès, lat. accessus)
1. posibilitate de a ajunge, de a pătrunde într-un anumit loc, la cineva etc.; intrare, loc pe unde se pătrunde undeva.
2. (med.) simptome care apar brusc și determină o stare acută a unei boli.
3. (fig.) izbucnire trecătoare și violentă a unei stări sufletești.
4. (inform.) proprietatea sistemelor de memorie de a permite înregistrarea și regăsirea informației.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. altercation, lat. altercatio)
1. ceartă aprinsă, în general de scurtă durată, care are loc între două sau mai multe persoane; dispută violentă; (înv.) altercațiune.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr., engl. amok)
1. boală mintală tropicală, provocată de abuzul de stupefiante, excitante etc., manifestată prin tendinţă la fugă şi impulsuri criminale.
2. (fig.) izbucnire violentă, furie inexplicabilă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. attaque)
1. faptul de a ataca; acţiune de luptă ofensivă.
3. iniţiativă într-un joc sportiv.
4. jucătorii care formează linia atacantă a unei echipe.
5. acţiune violentă şi susţinută împotriva unor teorii, concepţii etc.
6. (med.) acces (2), criză, şoc.
7. (muz.) moment în care o voce sau un instrument începe să cânte; emisiune mai accentuată a unui sunet.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. banditisme)
1. mulțimea de activități ilegale ale bandiților.
2. act, faptă violentă săvârşită de o bandă; tâlhărie.