Parte de vorbire: s.
Origine: (it. virtuosità, fr. virtuosité)
1. însuşirea de a fi virtuoz; măiestrie, dexteritate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. cadenza, fr. cadence)
1. 1.. ritm de desfăşurare a unei mişcări.
2. în ~ = cu mişcări uniform repetate.
3. frecvenţă (1); număr de lovituri trase de o armă într-o unitate de timp.
4. succesiune ritmică a unor cuvinte, fraze, versuri.
5. formulă melodico-armonică de încheiere a unei fraze muzicale.
6. secţiune solistică cu caracter de improvizaţie dintr-un concert instrumental, care permite interpretului să-şi etaleze virtuozitatea.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. caprice, it. capriccio)
1. dorinţă trecătoare, extravagantă; gust neobişnuit, ciudat; toană.
2. (muz.) piesă cu caracter capricios, de virtuozitate, de construcţie liberă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Koloratur, it. coloratura)
1. manieră de interpretare vocală care permite interpretului să-şi afirme virtuozitatea tehnică, executând rulade, triluri etc.
2. soprană de ~ = soprană care interpretează în această manieră.
3. bogăţie de culori; colorit.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. concertant)
2. simfonie ~ă = simfonie în care două sau mai multe instrumente au un rol dominant în orchestră; voce ~ă = voce cu caracter de virtuozitate solistică într-un ansamblu coral.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it., fr. concerto /grosso/)
1. compoziţie muzicală pentru orchestră şi unul sau mai multe instrumente solistice.
2. ~ grosso = compoziţie orchestrală de virtuozitate din mai multe părţi, în care un grup de instrumente solistice cântă alternativ, cu întreaga orchestră.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. paraphrase, lat., gr. paraphrasis)
1. explicație mai largă și într-o formulare personală a unui text dat.
2. imitație (în versuri) a unui text, amplificată față de original.
3. (peior.) comentariu verbios și difuz.
4. compoziție muzicală, prelucrare cu caracter liber, de pură virtuozitate, a unei teme luate din altă operă.