Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. vivacité, lat. vivacitas)
3. (fiz.) cantitatea de gaze degajată în unitatea de timp de unitatea de volum de pulbere care arde la presiune normală.
4. strălucire vie (a unei culori); colorit viu, format din culori strălucitoare, luminoase.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. allègre)
1. plin de entuziasm, de vitalitate (în ciuda vârstei, circumstanțelor et cetera).
2. care manifestă veselie, vivacitate; vioi, sprinten.
3. (muzică) care dă naștere unei impresii de veselie (celui care o ascultă).
4. (antonime) indolent, trist.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. ardeur, lat. ardor)
1. vivacitate sau vigoare pe care o arată cineva în realizarea unei acțiuni; înflăcărare, pasiune, avânt; râvnă, zel; ardență.
2. (loc. adv.) cu ~ = înflăcărat, cu pasiune.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. lent, lat. lentus)
1. care nu este iute în mișcări, în acțiuni, care nu acționează cu promptitudine; încet, lin, domol.
2. califică anumite mișcări lipsite de vivacitate.
3. care are loc într-un timp foarte lung.
4. (antonime) iute, rapid, repede, prompt.
Parte de vorbire: s.
Origine: (ngr. mumia, it. mummia, germ. Mumie)
1. cadavru conservat prin îmbălsămare specială (la vechii egipteni).
2. cadavru descărnat, conservat natural într-un sol uscat.
3. (fig.) om lipsit de vigoare, de vivacitate; molâu.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. pétulance)
1. vivacitate impetuoasă, greu de reținut; zburdălnicie, neastâmpăr, vioiciune.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. villanelle, it. villanella)
1. poezia cu formă fixă (în literatura franceză), cu 18 versuri, pe două rime.
3. cântec vocal cu caracter dansant, de origine napolitană, din sec. XV-XVI, plin de vivacitate ritmică, de voie bună.
4. piesă cu caracter de dans țărănesc, în tempo vioi.