Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. convoi)
1. şir de vehicule sau de oameni care se deplasează într-o anumită direcţie; coloană; (spec.) cortegiu (funerar).
2. formaţie de vase care navighează sub protecţia unei escorte.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. envoi)
1. (strofă de) închinare, dedicaţie.
2. vers la sfârşitul unei balade prin care se aducea un omagiu cuiva.
Parte de vorbire: s.n. (pl. -uri, -e)
Origine: (fr. voyage)
1. deplasare care se face în general pe distanțe lungi, departe de locul de reședință obișnuit; călătorie.
2. (turism) agenție de ~ = companie care organizează și vinde oferte de călătorie clienților săi.
3. (turism) organizator de ~e = persoană juridică sau fizică care concepe, organizează și realizează excursii; tur-operator.
4. (transport) ~ inaugural = călătorie menită să inaugureze o barcă, un cargobot etc.
Parte de vorbire: vb. intr.
Origine: (fr. voyager)
1. a se deplasa, de obicei pe o distanță mare, a merge dintr-un loc în altul, a face o călătorie, un parcurs; (înv.) a voiajarisi.
Parte de vorbire: vb. intr. (învechit)
Origine: (voiaja + -arisi)
1. a face una sau mai multe călătorii, a se deplasa în general pe o distanţă mare; a voiaja.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. voyageur)
1. călător.
2. ~ comercial = comis voiajor.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. abandonner)
1. (tr.) a rupe legătura cu ceva sau cu cineva.
2. a renunța la a urma o acțiune, o căutare etc.
3. a părăsi, a renunţa definitiv la ceva.
4. a părăsi pe cineva (familia, copiii) lăsându-l fără sprijin.
5. a nu mai vrea ceva sau pe cineva.
6. a neglija, a lăsa în voia...
8. (refl.) (figurat) a se lăsa pradă unui sentiment, unei emoții, a se adânci în anumite preocupări.
12. (intr.) a se retrage dintr-o competiţie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aboulie)
1. boală psihică manifestată prin pierderea sau slăbirea voinţei.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. akathisie)
1. (med.) sindrom de nelinişte motorie caracterizat prin nevoia pacientului de a se mişca în permanenţă.
2. (med.) nevroză caracterizată prin imposibilitatea de a sta sau de a rămâne așezat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (accepta)
2. (cont.) consimţământ al întreprinderii cumpărătoare pentru achitarea furnizoare; accept.
3. (jur.) manifestare a voinţei de a dobândi un drept, o moştenire, o ofertă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accord, it. accordo)
1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.
2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înţelegere; b) în unanimitate.
3. înţelegere privitoare la relaţiile de colaborare şi de cooperare între state, partide politice, organizaţii.
4. formă de retribuţie a muncii prestate.
5. ~ global = formă de organizare şi de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea şi importanţa muncii prestate.
6. concordanţă în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.
7. (fiz.) egalitate a frecvenţelor de oscilaţie a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.
8. (muz.) reunire a cel puţin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acrimonie)
1. caracter agresiv, caustic al cuiva, sarcasm.
2. dispoziție proastă exprimată prin remarci acerbe sau printr-un ton acrimonios.
3. (antonime) afabilitate, amenitate, bunăvoință.