voință
Parte de vorbire: s.f.
Etimologie: (voi + -ință)
Etimologie: (voi + -ință)
1. funcție psihică caracterizată prin orientarea conștientă a omului spre realizarea unui scop; vrere.
2. ceea ce hotărăște cineva; hotărâre, decizie, voie.
3. intenție premeditată.
4. senzație de satisfacere a gustului; voie; plăcere; plac; poftă; chef.
5. (expr.) ~a cea de pe urmă (sau ultima ~) = dorința unei persoane care se află pe patul de moarte.
6. rea-~ = atitudine răuvoitoare.
7. (înv.) vroință.