OK
X
acuarelă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. aquarelle, it. acquarella)
1.
tehnică
picturală
prin
culori
dizolvate
în
apă.
2.
pictura
executată.
3.
vopsea
(solidă),
folosită
în
acuarelă
(1).
bronza
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. bronzer)
1.
tr.
a
acoperi
cu
un
strat
de
(vopsea
de)
bronz.
2.
a
da
pieilor
tăbăcite
un
reflex
metalic
(cu
coloranți
bazici).
3.
tr.,
refl.
(despre
oameni)
a
(se)
pârli,
a
(se)
înnegri
(de
soare,
de
vânt
etc.).
bursuflură
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. boursouflure)
1.
umflătură
pe
suprafața
unei
piese
ceramice
datorită
gazelor
produse
de
o
ardere
rapidă;
bulă
de
aer
sub
tencuială,
vopsea
sau
în
sticlă.
culoare
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. couleur, lat. color)
1.
senzație,
impresie
produsă
asupra
ochiului
omenesc
de
radiațiile
luminoase
de
diferite
frecvențe;
aspectul
colorat
al
corpurilor.
2.
~
caldă
=
culoare
aflată
în
prima
jumătate
a
domeniului
radiațiilor
luminoase
(spre
infraroșu).
~
rece
-
culoare
din
cea
de-a
doua
jumătate
a
domeniului
radiațiilor
luminoase
(spre
ultraviolet);
~
fundamentală
=
fiecare
dintre
culorile
(roșu,
galben,
albastru)
care
nu
pot
fi
obținute
prin
amestecul
altor
culori;
de
~
=
(despre
oameni)
cu
pigmentație
neagră,
galbenă
etc.
3.
(fig.)
opinia
unei
persoane,
a
unui
ziar,
a
unui
partid
politic
etc.
4.
nuanță,
ton.
5.
fel
de
a
evoca,
de
a
descrie
plastic
pe
cineva
sau
ceva.
6.
~
locală
=
reproducere
exactă,
într-o
operă
literară,
a
fizionomiei
sau
a
obiceiurilor
unui
popor,
ale
unei
țări,
epoci
etc.
7.
materie,
substanță
colorantă;
vopsea.
8.
fiecare
dintre
cele
patru
categorii
de
semne
ale
cărților
de
joc
(pică,
treflă,
caro
și
cupă).
decapaj
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. décapage)
1.
acțiunea
de
a
decapa
și
rezultatul
ei;
decapare.
2.
operație
care
vizează
curățarea
unei
suprafețe
metalice,
prin
îndepărtarea
oxizilor
și
a
altor
impurități
care
o
acoperă.
3.
acțiune
de
îndepărtare
a
stratului
de
lac
sau
vopsea
care
acoperă
suprafața
unui
obiect
din
lemn.
4.
tehnică
de
refacere
ecologică
a
unui
sol
care
constă
în
îndepărtarea
unui
strat
de
suprafață,
fără
a
ajunge
la
orizontul
mineral.
5.
tratarea
pieilor
sau
a
blănurilor
cu
soluții
ale
unor
acizi
sau
săruri
în
vederea
conservării
lor
temporare
sau
pentru
prelucrarea
ulterioară.
diluant, -ă
Parte de vorbire:
I. s.m., II. adj.
Etimologie: (fr. diluant)
1.
I.
substanță
care
are
proprietatea
de
a
dilua.
2.
lichid
adăugat
la
vopsea
sau
lac
pentru
a
ușura
aplicarea.
3.
II.
care
diluează.
4.
(fig.)
care
atenuează
esențialul.