vorbăreție

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (vorbăreț + -ie)

1. vorbă multă și fără rost; vorbărie.

bavard, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. bavard)

1. vorbăreț, guraliv, limbut.
2. incapabil de a păstra un secret; indiscret.

locvace

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. loquace, lat. loquax, -acis)

1. inv. vorbăreț, volubil, limbut.

verbos, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. verbeux, lat. verbosus)

1. vorbăreț, guraliv, limbut.

vorbitor, -oare

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f., III. s.n.  
Etimologie: (vorbi + -tor; III. fr. parloir)

1. I. care vorbește; care folosește limbajul articulat.
2. care vorbește plăcut (și mult); vorbăreț, comunicativ.
3. care constituie o dovadă serioasă; care vorbește de la sine; evident, edificator, elocvent.
4. II. persoană care vorbește, care folosește limbajul articulat.
5. persoană care povestește, care discută cu alții.
6. persoană care are darul de a vorbi frumos și liber în public; orator.
7. III. cameră specială în cămine, în cazărmi etc., destinată întrevederilor celor internați cu persoane venite din afară; parloar.
8. difuzor pentru amplificarea vocii.

vorbagiu

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (vorbi + -agiu)

1. (depr.) om vorbăreț; palavragiu.

vorbar, -ă

Parte de vorbire:  adj. (reg.)  
Etimologie: (vorbă + -ar)

1. care vorbește mult; vorbăreț.