Dictionar

Rezultate secundare (Vorbi,):

Convorbi

Parte de vorbire: vb.
Origine: (după germ. unterreden)

1. a sta de vorbă, a discuta, a conversa.


Vorbitor, -oare

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f., III. s.n.
Origine: (vorbi + -tor; III. fr. parloir)

1. I. care vorbește; care folosește limbajul articulat.

2. care vorbește plăcut (și mult); vorbăreț, comunicativ.

3. care constituie o dovadă serioasă; care vorbește de la sine; evident, edificator, elocvent.

4. II. persoană care vorbește, care folosește limbajul articulat.

5. persoană care povestește, care discută cu alții.

6. persoană care are darul de a vorbi frumos și liber în public; orator.

7. III. cameră specială în cămine, în cazărmi etc., destinată întrevederilor celor internați cu persoane venite din afară; parloar.

8. difuzor pentru amplificarea vocii.


Vorbitorește

Parte de vorbire: adv. (înv.)
Origine: (vorbitor + -ește)

1. prin discuții.


Vorbitorie

Parte de vorbire: s.f. (înv.)
Origine: (vorbitor + -ie)

1. însușirea de a fi elocvent; arta de a vorbi frumos, emoționant, convingător; elocvență.

2. vorbă multă și fără rost; vorbărie.


Aborda

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. aborder)

1. intr. (despre nave) a se ciocni.

2. a se opri lângă o navă bord la bord.

3. a acosta.

4. tr. (fig.) a se apropia de cineva spre a-i vorbi.

5. a începe studiul unei probleme; a deschide o discuţie.


Abstract, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.

2. în ~ = pe bază de deducţii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înţeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducţia abstractă şi încifrarea imaginii; abstracţionism.

3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.

4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acţiunea acestuia.

5. categorie filozofică desemnând cunoaşterea proprietăţilor esenţiale şi generale.


Acatafazie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acataphasie)

1. aşezare greşită a cuvintelor în vorbire.

2. (med.) tulburare de comunicare verbală constând în dezacordul între ideaţie şi vorbire.


Accent

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accent, lat. accentus)

1. intonaţie specială a unei silabe dintr-un cuvânt prin mărirea intensităţii vocii.

2. semn grafic care indică această intonaţie.

3. (muz.) emisiune mai intensă a unui sunet, a unui acord.

4. mod specific de a vorbi o limbă, un dialect.

5. inflexiune afectivă a vocii.

6. (fig.) importanţă.

7. a pune ~ul (pe) = a sublinia, a scoate în relief.


Acerb, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. acerbe, lat. acerbus)

1. care caută rănească (vorbind despre un ton, un cuvânt, o remarcă); care critică cu răutate; îndârjit, înverșunat, necruțător.

2. (antonime) agreabil, șarmant.


Achizitiv, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. acquisitif)

1. referitor la achiziţie; care permite o achiziție.

2. (vorbind de o prescripție) care permite de a deveni proprietar.