Dictionar

Rezultate secundare (Zice,):

Abzice

Parte de vorbire: vb.
Origine: (după germ. absagen)

1. a nu admite, a refuza, a dezaproba.


Contrazice

Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. contredire, lat. contradicere)

1. tr. a susţine contrariul celor spuse de cineva, a nu fi de acord cu cineva.

2. a fi în dezacord, a nu se potrivi cu ceva; a dezminţi.

3. refl. a fi în dezacord cu sine însuşi.

4. (despre susţinătorii unor afirmaţii etc.) a fi în contrazicere unii cu alţii, a avea păreri deosebite.

5. (despre idei, afirmaţii, mărturii) a nu se potrivi unele cu altele.


Dezice

Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. dédire)

1. tr. a nega, a retracta (ceva).

2. refl. a-şi retrage cuvântul, a dezminţi.


Interzice

Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. interdire)

1. a opri pe cineva de la ceva, a nu permite cuiva facă ceva.

2. a pune sub interdicţie.


Prezice

Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. prédire)

1. a prevesti.


Absurd, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. absurde, lat. absurdus)

1. adj. care contrazice gândirea logică, legile naturii, bunul-simţ.

2. s. n. ceea ce este absurd; absurditate; nonsens.

3. prin ~ = admiţând un raţionament fals.

4. (fil.) termen care desemnează ruptura totală dintre om şi mediul său sociocultural, sentimentul generat de trăirea acestei rupturi.


Activitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. activité, lat. activitas)

1. îndeplinire a unor acte fizice, intelectuale etc.; muncă, acţiune, ocupaţie.

2. situaţie a unui ofiţer care face parte din cadrele active ale armatei.

3. mărime ce caracterizează intensitatea dezintegrării unei substanţe radioactive.

4. capacitate a unei particule materiale (atom, moleculă, radical) de a lua parte la o reacţie.

5. ~ solară = totalitatea fenomenelor (pete, protuberanţe, erupţii etc.) în păturile exterioare ale Soarelui.


Adinamie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. adynamie)

1. lipsă totală a forţei fizice, care însoţeşte unele boli.


Aeriform, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aériforme)

1. (chimie) care are aspectul sau proprietățile fizice ale aerului; care seamănă cu aerul.

2. (chimie) care se află în stare gazoasă.


Aerometrie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aérométrie)

1. ramură a fizicii care studiază proprietăţile fizice ale aerului pe baza efectelor lui mecanice.


Agrofizică

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Agrophysik)

1. ştiinţă care studiază cercetarea condiţiilor în care se dezvoltă plantele, procesele fizice din plante.